UN URIAȘ – CHARLES DE GAULLE

 
A fost unul dintre eroii poporului francez.Rănit și prizonier la nemți în Primul Război Mondial în cel de al doilea a fugit în Anglia în momentul capitulării Franței. S-a adresat francezilor într-un discurs memorabil (deși ajustat de gazdele sale) considerat unul din cele mai importante din istoria Franței.

După război când s-a apropiat de 70 de ani a fost ales președinte. A scos Franța din NATO (avea o problemă cu americanii; la un moment dat suferind retenție acută de urină i s-a pus o sondă vezicală. Când a aflat că este de producție americană, s-a făcut roșu-alb-albastru de furie). A trecut și prin România, dar și-a întrerupt vizita datorită unor manifestații ale studenților la el acasă ( venit la Paris a fugit la un moment dat cu elicopterul, gest repetat de gazda sa Ceaușescu după 20 de ani)

De Gaulle a avut însă un sfârșit mai prozaic decât Ceaușescu. Și cu asta revenim la are noastre, după această lungă introducere istorică. Charles de Gaulle suferă de o boală congenitală numită sindromul Marfan (a avut o fiică cu sindrom Down)

am pus aici o fotografie cu un copil bolnav de acest simptom alături de una Charles de Gaulle (nu am găsit o fotografie cu de Gaulle gol 🙂 ). Această boală genetică, pe lingă statura uriașă însoțită de modificări osoase, se asociază cu afectare a inimii și cu anevrism aortic. E o dilatare a aortei care, cu timpul se umflă … și se tot umflă … pînă face POC. Asta i s-a intimplat bietului Charles de Gaulle într-o noapte de noiembrie la aproape doi ani de cind a demisionat din funcția de președinte.

Marfan Syndrome: Causes, Signs, Diagnosis & Treatments

Și ca să nu încheiem trist, vă pun un banc la care ca să rîzi trebuie să știi puțintică istorie …

Nepotul se înscrie la o excursie la Paris şi amintindu-şi că şi bunicul lui a fost acolo se duce să-i ceară sfaturi…   – Fii atent, băiete, te duci la Moulin Rouge, intri cu tupeu şi strigi cât poţi “femei”. Bă, sar pe tine vreo câteva bucăţi, bune de tot… faci ce vrei cu ele, şi culmea, totul gratis. Apoi strigi “şampanie”, apare chelnerul cu cea mai bună sticlă, de doi litri, şi culmea, e gratis.
   Pleacă băiatul la Paris şi apare după două zile înapoi la uşa bunicului bătut măr, vai de capul lui.
   – Păi bine, bunicule, am făcut cum ai zis… M-au bătut doi bodyguarzi de mi-au sărit dinţii, iar chelnerul mi-a luat o mie de euro pe şampanie. Ce dracu’ m-ai pus să fac?
   – Stai băiete ca e ceva în neregulă… Tu cu ce te-ai dus la Paris?
   – Cum cu ce? Cu agenţia de turism…
   – Ei vezi, aici e diferenţa: eu am fost cu Wehrmacht-ul…

https://wp.me/pir3D-18U

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: