UN CAZ PE ZI

1/Z. CAZUL 5 : DOI ȘERPI ȘI JUMĂTATE

De vreo 20 de ani de când lucrez în urgență am văzut mușcătura de șarpe doar în filmele horror. Ei bine acum în mai puțin de 20 de zile am văzut două cazuri și jumătate.

Primul caz

MUȘCĂTURA DE ȘARPE cetățean turment bețiv

De fapt jumătatea. A fost un cetățean care a alertat 112 că l-a mușcat șarpele de mînă. Sirene asurzitoare, oameni în roșu alegând de colo-colo cu mașinile lor zgomotoase, telefoane care sună disperate în toate direcțiile și când colo un cetățean turmentat cu un deget julit. Spunea ferm convins că și a tras cu greu degetul din gura șarpelui și de aceea s-a zgâriat. Abia am reușit să îl lămuresc să stea vreo două ore sub perfuzii în urgență după aceea plecând pe semnătură. Și cum în ultimele zile nu a fost găsi vreun mort de beat pe stradă, presupun că totul a fost un simplu fake; să zicem că asta a fost jumătatea de mușcătura de șarpe

Al doilea caz

MUȘCĂTURA DE ȘARPE

A fost adus din zona turistică învecinată. O femeie cu o mușcătură clară: două puncte cu un centimetru între ele undeva deasupra călcâiului. Puțin umflată la locul mușcăturii produse de, zicea ea, o ființă albă cu niște dungi negre. Neavînd picioare s-a presupus că era șarpe (oricum nu erau semnalate zebre prin zonă). Pacienta a stat câteva zeci de minute în urgență iar apoi a fost urcată pe reanimare. Nu s-a administrat antiviperinul decât atunci când piciorul a început să se umfle și să se învinețească. Efectul a fost aproape imediat piciorul revenind treptat la dimensiunile normale. Așadar BINGO ! era viperă. Deci primul caz true.

Al treilea caz

MUȘCĂTURA DE ȘARPE

A venit după vreo trei zile exact din aceeași regiune ca și precedentul. O fătucă mușcată de un deget de la mână (al treilea, cel cu obscenitățile). Și aici mult zgomot, 112, medic coordonator care vrea să știe dacă avem antiviperin … avem domnule, vipera să fie (de fapt mai aveam doar o singură doză; costă astea de se îndoaie bugetul spitalului: o mie de euro fiola). Când ajunge în urgență fata era OK, mâna umflată doar până la încheietură. dar se vedea limfangita urcînd pe mână în sus până la urmăr. De data asta antiviperinul se face imediat (după o testare prealabilă fiindcă este foarte alergen). Puștoaica aterizează rapid pe secția de ATI iar peste două zile pleacă acasă.

5 thoughts on “1/Z. CAZUL 5 : DOI ȘERPI ȘI JUMĂTATE”

  1. Prietenul Cârlig a avut acum doi ani o hemoragie digestivă și atât de tare s-a speriat de moarte încât s-a lăsat de băutură iar acum este un tip respectabil care umblă îmbrăcat doar la patru ace

  2. Primul caz.. seamănă cu „prietenul Carlig” 😄
    *****
    Abia sosiţi într-un oraş american, doi străini întreabă un localnic unde pot găsi ceva de băut.
    – În oraşul nostru, le spuse acesta, se foloseşte whisky numai pentru muşcătura de şarpe. Ori, în tot oraşul există un singur şarpe şi ora e cam târzie. Vă sfătuiesc să vă grăbiţi şi să luaţi loc la coadă până nu-şi epuizează şarpele muşcăturile…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: