UN CAZ PE ZI

1/Z. CAZUL 8: DIAREEA INTERIOARĂ

Context

Persoană de sex masculin, 65 de ani, supraponderal, undeva peste 110 kg la 180 cm înălțime; sedentar, nu a ieșit din casă de ani de zile datorită unor probleme articulare … dar și lipsei de voință.

Desfășurarea evenimentelor

După o masă copioasă cuprinzînd nelipsitele sarmale dar și un compot (chiar compot, nu esență 🙂 ) de prune, pacientul prezintă dureri de burtă acompaniate la scurt timp de cîteva (eufemistic spus cîteva … de fapt peste zece) scaune apoase. A doua zi i se administrează la domiciliu (repet, era “hard to get out”) perfuzii de hidratare, împreună cu nelipsitele antispastice, durerea abdominală cedînd complet, ca și scaunele diareice de altfel. Analizele arată doar o ușoară creștere a leucocitelor din sănge (WBC) undeva pe la 18k (normal 9k); ușor de explicat in contextul diareei.

Surpriza de a treia zi este revenirea durerilor undeva pe latura dreaptă a abdomenului, pacientul fiind totuși apendicectomizat în tinerețe. Greu dar totuși pacientul este extras de la domiciliu și adus la urgență unde se constată o creștere a leucocitelor din sînge la 24k (deși scaunele diareice nu reveniseră). Tomografia făcută de urgență arată apariția de lichid abundent in abdomen, printre intestine

DIAREE INTERIOARA - PERITONITA ACUTĂ
ASPECT INTRAOPERATOR AL UNEI PERITONITE

Intervenția chirurgicală făcută desigur de urgență descoperă o peritonita acută masiva (adică puroi în cavitatea abdominală); fără însă a se gasi și cauza.

Epilog

Postoperator pacientul rămîne aproape 2 săptămini la reanimare, perioadă în care prezintă o mică hemoragie digestivă; dar în cele din urmă pleacă acasă.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: