Context

Început de februarie. Prima ninsoare mai serioasă (avea să fie dealtfel și ultima din această iarnă) lucru puțin obișnuit in micuțul orășel de munte in care zăpada e sinonimă cu iarna.

Predarera turei. Colega a avut o noapte liniștită … așa că nu are ce îmi preda. Primul pacient tocmai coboară grăbit de la volanul micului WW Golf roșu. Scund, trening Nike, mers alert. Acuză o ușoară durere de piept, declanșată în timpul exercițiilor de la sală.

Desfășurarea evenimentelor

Primul gest desigur electrocardiograma. ochiul alunecă impasibil printre cele 12 linii, constatînd ceea ce bănuia de la început … și ceea ce vă dați și voi seama acum că tocmai ați citit despre electrocardiograma din infarct

Figurile încercuite pun diagnosticul clar de infarct miocardic acut.

Imediat contactul telefonic cu centrul universitar cel mai apropiat. Fiind vorba de un pacient tînăr de aproximativ 40 de ani acceptul e imediat după vizualizare EKG-ului de către medicul de gardă de acolo.

După apelul la dispeceratul 112 lucrurile merg din ce în ce mai bine: avînd în vedere vremea bună și cerul senin există posibilitatea de a fi trimis un elicopter SMURD care să ajungă în circa o oră.

O mică paranteză. Spitalul neavînd heliport, elicopterele aterizează pe micul stadion municipal aflat la vreo 500 de metri de spital. Cazurile critice sînt transportate pînă acolo cu ambulanța, iar dacă ambulanța nu are medic pe tură, medicul din urgență însoțește bolnavul pînă la elicopter.

Este să situația cazului din această insorită sîmbătă. Alături de un coleg descopăr o aplicație prin care pot urmări traseul elicopterului de la stația de plecare. Ambulanța sosește la timp, plecăm cu bolnavul chiar cînd elicopterul se zărește la orizont. Sincronizare perfectă, ca in filme. Ajungem la porțile stadionului chiar cînd elicopterul aterizează.

Și cînd totul părea să decurgă perfect …. porțile stadionului se deschid greu, zăpada care nu a văzut lopețile se impotrivește … dar cînd ambulanța se repede să depășească ultima sută de metri …. se infige neputincioasă in zăpada strălucitoare.

POVESTE DE IARNĂ

Senzație de naufragiat pe o insulă pustie care vede vaporul trecînd nepăsător la o aruncătură de băț. Echipajul de pe elicopter își pune mîinile în cap … distanța făcînd invizibile zîmbetele de pe fețele obosite.

Soluția însă apare spontan. Doi din membrii echipajului de pe elicopter vin spre noi …. coborîm targa cu pacientul și cu targa pe umeri dusă de toți patru prin zăpada pînă la genunchi parcurgem această sută de metri buclucașă. Încă 5 minute și pacientul e transferat pe targa elicopterului, actele predate. Apoi aparatul se înalță lent, pulverizînd zăpada își lăsînd la sol patru fețe pe care se citește bucuria unui caz cu un final totuși fericit.

Ușa camerei de gardă se închide silențios. Patul scîrțăie resemnat sub greutatea cunoscută. Iar in eter se aud ritmurile unei melodii din țara unor ierni mai adevărate …

Epilog

Ajuns fără probleme, pacientului i s-a efectuat cu succes tromboliza și ulterior operația de by-pass. Evoluția a fost favorabilă.

5 comentarii la „1/Z. CAZUL 11: POVESTE DE IARNĂ”
  1. E amuzantă întâmplarea……de la distanță.
    Cât despre melodie… 👍👏… Ce (alte) vremuri!!!

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura