Context
Persoană de sex feminin, 47 de ani, cu dureri de coloană, a efectuat în ultima săptamînă tratament injectabil (intramuscular) cu antiinflamatoare.
Desfășurarea evenimentelor

Se prezintă în urgență seara, acuzînd dureri intense la nivelul unei fese. Examimarea locală arată o fesă cam ca cea din poza de alături. La palpare întreaga fesă era foarte dură, pacienta mergea greu din cauza durerii și nu putea sta pe partea respectivă.
Pacienta internată de urgență. A doua zi se face o incizie dar nu se vede puroi; analizele se deteriorează rapid (globulele albe sar de 50.000 in condițiile în care normal ar fi pînă la 10.000 iar creatinfosfokinaza CK de la un normal de 2-300 ajunge la o valoare de peste 10.000 – ai citi bine, ZECE MII). Cel mai probabil a fost vorba de o fasceita necrozantă.
Epilog
Transferată a treia zi într-un centru universitar, avea să moară în aceeași zi, la mai puțin de zece zile de la primirea injecției letale ….
Categorii:UN CAZ PE ZI
Din păcate wordpres-ul tot modifică panoul de control abia am reușit să rezolv widget-ul cu căutările
Mda… Și uite așa avansează cunoștințele medicale… Prin ignoranță…
Păcat.
O zi bună Doctore.
PS. Vedeți la setări, că nu-mi memorează datele, adresa de e-mail și numele…
E bifată opțiunea…
Decesul s-a produs în centrul universitar și sincer nu știu dacă s-a făcut autopsia.
„Cel mai probabil a fost vorba de o fasceita necrozantă.”…
Și adevărata cauză.?…
Fiind un caz așa de grav…
Ce s-a stabilit la necropsie dacă știți…