Anemia hemoragică – Cele șapte orificii ale sângerării

95 / 100 Punctaj SEO

Un titlu cu accente de filozofie orientală, nu? Dar trebuie să recunosc că e totuși o mare diferență între Cei șapte stâlpi ai înțelepciunii și anemia hemoragică despre care o să ne plictisim împreună astăzi. Așa că, lăsând filozofia la o parte, hai să purcedem la analiza și … numărarea celor șapte orificii. Ca să ai anemia hemoragica, rețeta e simplă: trebuie să pierzi sânge. Mult și repede (la UPU, cu sirenă), sau puțin și des (pe nebănuite, timp de luni de zile, până ajungi alb ca varul).

Ca să iasă din corp, sângele ăsta are nevoie de o poartă de ieșire. Aici intervin cele șapte orificii despre care vorbeam. Primele șase sunt cele cu care ne-a înzestrat natura din fabrică, iar al șaptelea… ei bine, pe ăla ni-l facem singuri, sau uneori ne ajută alții. Hai să le luăm la rând, de sus în jos, ca să vezi de ce pierzi sânge și pe unde îți fuge viața din organism fără să prinzi de veste.

trei medici în urgență privind un perete de faianță cu șapte robinete din care curge sânge ca o metaforă pentru anemia hemoragică
cam așa arată urgența când apare un bolnav cu pierdere de sânge. nu știi de unde să-l apuci. Parcă cel mai mult te tentează ultimul – odihna🥱

O mică observație: o să încerc să-ți ofer detalii practice, pornind de la cazuri concrete pe care le întâlnesc zilnic în urgență. Nu teorii abstracte cum poate citești pe alte site-uri. Încearcă să te obișnuiești cu ideea că ” Pe malurile Styx-ului ” medicina se trăiește pe viu nu prin vorbe.

Așadar să intre în scenă cele șapte orificii și să vedem ce iese pe fiecare dintre ele

Anemia hemoragică – orificiul 1 NĂRILE 👃

Deci o luăm metodic de sus. Primul izvor prin care se poate pierde sânge în cantitate însemnată sunt nările. În mod normal epistaxis-ul este teritoriul inviolabil al medicului ORL-ist. Toate spitalele din zona unde lucrez au cabinet de ORL ambulatoriu cu program zilnic până la ora 15. Ce e nasol (că tot vorbim de nas 😁) este faptul că peste 75% din sângerările nazale ajung în urgență în afara acestui interval orar. Iar nasolul suprem este că singura linie de gardă ORL din tot județul este la spitalul județean. La peste 100 km de spitalul nostru. Atât.

Din experiență pot să-ți spun că de multe ori asemenea sângerări nu sunt o glumă. Curge și nu se oprește. Faci tamponament nazal degeaba. Se umple fașa de sânge și tot mai curge. Curge prin spate iar bolnavul scuipă sângele pe gură. Au fost cazuri când ne-am chinuit ore să oprim o sângerare nazală.

Două sunt principalele cauze

ale epistaxisului pe care le întâlnesc.

tensiune crescută

Datorită creșterii presiunii din vasele de sânge se sparge se sparge un vas fin de sânge dintr-o zonă foarte sensibilă de pe mijlocul nasului (septul nazal), unde arterele se întâlnesc ca într-un nod de autostradă. Se numește plexul Kiesselbach

tratament anticoagulant

Se știe că acest tip de tratament are ca efect secundar un risc crescut de hemoragie. Se blochează mecanismele care ajută la formarea cheagurilor (ceea ce pacienții numesc popular că li se „subțiază” sângele) și acesta începe să curgă…

Ce faci când îți curge sânge pe nas

În caz de epistaxis prim ajutor ul este o manevră simplă . Se numește manevra Trotter sau mai pe românește compresiune digitală directă.

  • Stai jos și apleacă-ți capul ușor în față (nu pe spate, ca să nu înghiți sânge).
  • Apasă aripa nasului (nara care sângerează) pe osul din mijloc (sept) cu două degete. Vei respira numai pe gură
  • Menține presiunea 10 minute întregi fără să te uiți dacă s-a oprit.

Vezi manevra în poza de mai jos. E ca și cum îți sufli nasul. Dar nu sufli ci doar strângi puternic de el

Pacient care aplica manevra Trotter pentru oprirea unei sangerari nazale sau epistaxis
Manevra Trotter. Se vede ca tii capul aplecat in fata, nu in spate. Daca tii capul pe spate, sangele curge in gura si de acolo in stomac.

Anemia hemoragica – orificiul 2 GURA 👄

Dacă ceea ce ți-am spus până acum și s-a părut horror .. stai să vezi ce urmează. Un mic adaus la capitolul despre nas: nu am văzut pe nimeni murind de la un epistaxis.

Deci despre sângerările pe gură. Aici se intersectează două șosele: una vine dinspre esofag-stomac. Cealaltă de la plămâni prin trahee. Să le luam pe rând

Hemoragia din căile digestive – stomac esofag (HDS)

Cea mai gravă este fără îndoială hemoragia digestivă superioară. Pe scurt HDS. Și aici avem un tipic local: lipsa liniei de gardă de gastoenterologie. Ce e mai complicat – cazurile grave care necesită o abordare complexă – trebuie direcționate către un centru universitar. Și aici începe distracția. Telefoane insistente, refuzuri ferme, lipsă de locuri. Toate astea în timp ce ai pe targă un pacient palid căruia la intervale regulate îi țâșnește sânge din gură.

O să-ți crească barba dacă mă apuc aici să-ți scriu in extenso despre HDS. O voi face într-un articol separat. Deocamdată îți spun esențialul. Sângele care vine din stomac (Hematemeza): Este de obicei negricios, ca un zaț de cafea (pentru că acidul gastric l-a „gătit” deja), sau roșu aprins dacă s-a rupt vreo varice pe esofag. Este semn de ulcer sau probleme grave cu ficatul. Iar dacă nu ești un expressor înseamnă că ai o mare problemă

Hematemeza e un diagnostic de cod roșu. Nu ai ce face acasă ca să o oprești. Suni urgent la 112 și odată ajuns în urgență pacientul va primi tratamentul adecvat. Sper ca urgența în care vei ajunge să nu aibă problemele administrative pe care ți le-am enumerat la început

Hemoragia din căile respiratorii – plămâni

Când sângele vine din plămâni, fenomenul se numește hemoptizie. În majoritatea cazurilor din zi cu zi, cantitatea nu este uriașă: pacientul tușește un sânge aerat, ca o spumă de culoare roz sau cu firișoare roșii. Cele mai frecvente cauze pe care le vedem sunt cancerul (neoplasmul) pulmonar și tuberculoza.

Totuși, nu te lăsa păcălit! Dacă se prinde o arteră bronșică importantă, hemoptizia devine masivă. Iar în plămâni, pericolul nu este că pierzi mult sânge, ci că acel sânge inundă alveolele și te poți asfixia (te îneci în propriul sânge). Așadar, chiar dacă la început pare mai puțin dramatică decât o hemoragie digestivă, bolnavul cu hemoptizie trebuie să ajungă de urgență la spital. Tot prin 112, fără timp de pierdut pe internet.

Voi vorbi despre acest tip de sângerare mai în detaliu în alt articol. Mai avem de parcurs încă 5 orificii și simt că deja ai nevoie de o pauză de cafea sau de bere😁 înainte de a continua.

Gata cu orificiile de sus. Coborâm garda și ajungem la orificiile inferioare. Astea sunt reginele anemiilor cronice. Adică te golesc de fier pe nesimțite, săptămâni sau luni la rând, până ajungi la UPU alb ca faianța. Faianța aia clasică nu cea de acum care are toate culorile curcubeului. Și mai are uneori și picățele 😂

Anemia hemoragica – orificiul 3 ANUSUL 💩

Sânge roșu aprins

Cel mai frecvent, pacientul vine la Urgență ținându-se de fund. Îl poftești să se așeze și face fața îngrozită a tipului din reclama cu hemoroizii. Da, ai ghicit. Hemoroizii și fisurile anale sunt cele mai frecvente cauze. În acest caz, sângele e roșu curat, iar zona e extrem de dureroasă.

MARE ATENȚIE ! Tot roșu este și sângele care provine de la o tumoră de colon (cancer colo-rectal). De aceea, nu ai voie să neglijezi o astfel de sângerare, mai ales dacă observi că NU te doare nimic, dar continui să pierzi sânge în WC..

infografic medical comparativ între melenă sângerare gastrointestinală superioară cu scaun negru ca smoala și rectoragie sângerare inferioară cu sânge roșu aprins
Melena vs. rectoragie (hematochezie – o să discutăm separat despre dilema rectoragie sau hematochezie în articolul dedicat lor). harta culorilor în wc. în stânga vezi melena – sânge digerat din stomac sau duoden, negru ca smoala (gudronul) și cu un miros horror. în dreapta ai rectoragia – sânge roșu aprins, proaspăt, care vine de jos, direct din rect (hemoroizi, fisuri sau, din păcate, tumori). ambele sunt semnale de alarmă și cer un drum rapid la urgență!

Sânge negru

Se cheamă melena. Este consecința unei sângerări la nivelul tractului digestiv superior (stomac sau duoden). Sângele a fost digerat pe parcursul drumului prin intestine și iese sub forma unui scaun negru ca păcura, lucios și cu un miros absolut horror. Dacă ai acest simptom, lasă naibii cafeaua sau berea și mută-ți fundul melenic la Urgență cât mai rapid. Nu e de glumit!

Anemia hemoragica – orificiul 4 ORIFICIUL VAGINAL 🤰

Deși unora din micii pungași cititori ai blogului le-ar face plăcere, aici nu prea am ce detalii specifice serviciului de urgență să vă dau. Avem ginecolog, avem linie de gardă, secție cu paturi. Asta înseamnă că medicul urgentist (DrWeather și colegii) se ocupă doar de stabilizarea pacientei (tensiune, perfuzii, analize), iar pentru examinarea specifică solicită imediat medicul ginecolog.

În schimb îți voi da câteva detalii esențiale despre genul acesta de hemoragie care este cauza numărul unu de anemie feriprivă la femeile aflate la vârsta fertilă. Vorbim de menstruații care durează prea multe zile sau sunt atât de abundente încât schimbă absorbantele din oră în oră. Multe doamne se obișnuiesc cu asta și cred greșit că „așa e organismul lor”, până când ajung la analize și descoperă o hemoglobină prăbușită la valori apropiate de temperatura nopților de primăvară. Adică undeva pe la 5 sau 6. Și chiar dacă așa palidă pari mai sexy partenerului tău mergi la ginecolog înainte să ai nevoie de o transfuzie de sânge

Anemia hemoragica – orificiul 5 MEATUL URINAR 💧

Cei mai terorizați sunt de astă-dată bărbații. Scenă tipică: bărbat între două vârste. Chip întunecat dacă nu îl doare nimic. Chip încrâncenat cu ochii strânși dacă e în criză de rinichi. În ambele situații e purtătorul unui recipient de sticlă plin cu un lichid roșu-maroniu. Specific aceste sângerări e aparenta cantitate mare. Câțiva mililitri de sânge sunt suficienți ca să înroșească urina dintr-o vezică urinară plină. Dacă urinezi un litru de lichid roșu nu înseamnă că ai pierdut un litru de sânge.

medic urgentist explicând unui pacient speriat cu un recipient de urină roșie în mână cauzele hematuriei în unitatea de primiri urgențe upu
scena tipică din upu: bărbatul panicat purtător al unui recipient cu lichid roșu-maroniu. din fericire, doar câțiva mililitri de sânge sunt suficienți pentru a înroși o vezică plină, fără să însemne că ai o anemie hemoragică gravă.

Acest gen de sângerare se numește hematurie. După ce pacienta sau pacientul este preluat și stabilizat în Urgență (unde ne asigurăm că cheagurile nu blochează evacuarea), va fi treaba urologului să descopere exact unde s-a spart robinetul pe traseul rinichi-vezică. Poate fi o simplă infecție urinară urâtă (mult mai frecventă la femei), o piatră (calcul) care zgârie pereții pe dinăuntru (cazul tipului încrâncenat) sau, în scenariile mai triste, o tumoră de vezică sau rinichi care sângerează din când în când (cazul tipului întunecat). Orice urină roșie – hematurie – cere un consult rapid la medicul urolog.

Constat cu stupoare că am epuizat orificiile „clasice” și mai avem vreo două ca să iasă rotundul și magicul număr șapte. Așa că va trebui să improvizez 😉😊😒

Anemia hemoragica – orificiul 6 SÂNGERĂRILE OCULTE 🔍

Pacienții de la această rubrică vin cel mai des pe picioare, ușor amețiți, palizi. Nu se plâng de nimic obiectiv doar de slăbiciune. Și dă-i … și caută. De multe ori cei care descoperă orificiul invizibil sunt colegii de pe secțiile spitalului după numeroase investigații.

Ai ghicit, orificiul e tot prin intestin, dar sângerarea este atât de mică (microscopică) încât scaunul pare complet normal la culoare. Nu e nici roșu, nici negru. Totuși, picătură cu picătură, te golești de fier. Se depistează doar prin teste speciale de laborator (testul clasic este testul Gregersen care însă poate da erori. De pildă iese pozitiv dacă ai mâncat carne. Mult mai exact este testul FIT care este un test imunologic) și este primul suspect când un bărbat sau o femeie la menopauză se trezesc cu anemie din senin.

Anemia hemoragica – orificiul 7 PLAGA CARE SÂNGEREAZĂ 🔪

Aici este specialitatea casei. Casa UPU. Orificiul numărul 7 nu este prevăzut din proiectul uman, ni-l facem singuri. Este rana. Fie că ai dat cu toporul pe lângă lemne, fie că te-ai tăiat în bucătărie sau ai trecut printr-un accident, acesta este orificiul de urgență. Tabloul din urgență este clasic. Pacientul intră precipitat în urgență cu un membru înfășurat într-un prosop plin de sânge.

Sau este adus de o ambulanță pe o targă plină și ea de același lichid al vieții. De multe ori e un cap atât de roșu din cauza sângelui încât doar după poziția membrelor îți dai seama pe unde e fața și unde e ceafa. Faza cu pacientul cu cuțitul în spate sau cu corpul ciuruit de gloanțe prin care sângele țâșnește ca din sită nu am prins-o încă. Din fericire.

Dacă de la epistaxis în jos nu prea am avut ce sfaturi de prespital să-ți dau acum o să fiu mai precis. Dacă ai o tăietură/plagă în orice parte a corpului apasă pe ea cu forță maxima. Bagi degetul / pumnul în mijlocul plăgii. Prin apăsare vei comprima vena sau artera tăiată. Efectul va fi de diminuare a scurgerii de sânge. Nu era rost să te complici cu garouri ca în filmele cu crucea roșie. Sunt destule complicații care apar în urma aplicării garourilor iar eficiența acestora nu e totdeauna documentată. Și desigur vino cât mai repede la urgență. Cu mijloace proprii sau suni la 112.

Și iată că am ajuns la final. Orificiul de repaus

Trebuie să recunoști ca am o mare capacitate de persuasiune. Gen număratul steagurilor de faimosul Ghiță Pristanda. Dacă ar fi s-o luăm băbește pe degete cred că ar mai mult de zece orificii. De pildă dacă începem să numărăm orificiile capului, o să te gândești probabil la urechi și la ochi. Ei bine, scoate-le din calcul pentru anemie!

Dacă îți sângerează urechea (otoragie), nu stai să citești bloguri, ci ești deja în ambulanță după vreo trântă serioasă. Poate deja ești în comă pentru că otoragia este unul din simptomele fracturii de bază de craniu.

Iar dacă te trezești cu ochiul roșu ca la vampiri, deși arată de speriat, acolo e vorba de trei picături de sânge rătăcite sub conjunctivă – n-ai cum să faci anemia hemoragica din așa puțin, stai liniștit. Și oricum fiind sub conjunctivă nu e vorba de un orificiu prin care sângele să iasă din corp.

Dacă vrei să mai citești în plus

… ai de unde. Sunt miliarde de articole despre anemie și sute de milioane despre anemia hemoragică. Hai să te ghidez puțin prin jungla anemiei:

Ai un articol-caracatiță de la Medline care te trimite la o groază de articole pentru fiecare liniuță cu cauze și simptome. Cleveland Clinic vine cu un articol schematic, în stilul lor, care mai are și desene. Articolul de la clinica Mayo pe care ți-l dau e mai mult centrat pe partea de hematologie.

Iar articolul de pe webmd adaugă o cauză pe care mai rar am găsit-o prin articole: anemia cauzată de îmbătrânire. Interesant. Uite și începutul paragrafului respectiv: Între 10% și 20% dintre persoanele cu vârsta peste 65 de ani au anemie, iar aproximativ o treime din aceste cazuri sunt anemie cu deficit de fier. Medicii nu sunt siguri ce cauzează anemia la adulții în vârstă, numită anemie inexplicabilă a îmbătrânirii (AAA). E drept că nu ne încadrăm la anemia hemoragică dar e interesant.

🚨 Avertisment medical (Disclaimer)

Leave a Comment

Descoperă mai multe la Vremea pe malurile Styx-ului

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura