Uneori, hemoptizia îl poate pune pe doctorul din urgență în situații cu totul inedite. Să-ți povestesc una din vremurile mele de ucenicie. Vine la spital un pacient în vârstă de vreo 50 de ani, care îmi spune speriat că are o tuse cu sânge încă din cursul dimineții. Pe vremea aceea, analizam extrem de schematic simptomele fiecărui bolnav pe care-l consultam. Iar hemoptizia — adică flegma roșie — figura în schema mea mentală ca având doar două cauze mari și late: cancerul pulmonar și tuberculoza. Așa încât, cu siguranța de sine specifică novicelui, am recomandat imediat o radiografie pulmonară.
Rezultatul m-a făcut inițial să înghit în sec: plămâni curați, dar curați ca lacrima, fără nicio modificare patologică😒. Evident că m-am încăpățânat să cred că eu am dreptate și că radiografia a ratat ceva, așa că am plusat și am cerut un computer tomograf (CT). Rezultatul? Ai ghicit: totul perfect normal. A fost momentul în care o asistentă cu multă experiență îmi atrage atenția, pe un ton discret, că omul nostru într-adevăr scuipa sânge, dar o făcea fără să tușească.
Un examen local atent al cavității bucale mi-a descoperit rapid adevăratul vinovat: un mic hemangiom (o mică aglomerare de vase de sânge) care sângera vesel la nivelul gingiei. Adio cancer, adio TBC ! Era să zic și adio orgoliu dar pe ăsta nu l-am pierdut așa ușor 😊

Special guest star – ce este hemoptizia
Hemoptizia este alarma de cod roșu a aparatului respirator, definită prin expulzarea bruscă de sânge curat din plămâni sau căile aeriene în timpul tusei.Acest sînge este aerat, spumos și de un roșu-aprins, fiind un semnal critic pentru infecții severe, leziuni vasculare sau tumori pulmonare.
HEMORAGIA DIGESTIVA vs HEMOPTIZIA
În articolul despre anemiile hemoragice și orificiile-robinet, la orificiul bucal îți vorbeam despre două șosele care vin aici: una dinspre stomac și una dinspre plămâni. Sângele care iese pe cele două căi e diferit. Hai să te învăț pe scurt cum să faci diferența.
Hemoptizia
Sângele este eliminat prin tuse. Are o culoare de cele mai multe ori roz, cu bule de aer. Bolnavul se știe de obicei cu probleme pulmonare vechi, poate avea febră
Hemoragia digestiva
Aici pacientul vomită, nu tușește. Sângele e închis la culoare, celebra asemănare cu zațul de cafea. Iar bolile pe care ți le spune că le are țin de stomac sau ficat – ulcer, ciroză. În plus chiar acuză dureri abdominale.

Iar ca să fie mai clar uite și un mic tabel
| HEMOPTIZIA | HEMORAGIA DIGESTIVĂ | |
|---|---|---|
| CUM SE ELIMINĂ | PRIN TUSE | PRIN VOMĂ |
| ASPECT, CULOARE | ROȘU DESCHIS, ROZ, CA O SPUMĂ | MARO ÎNCHIS, ZAȚ DE CAFEA |
| BOLI/SIMPTOME ASOCIATE | BOLI PULMONARE, FEBRĂ | BOLI DIGESTIVE, DURERI ABDOMINALE |
Acum că știm diferența dintre ceea ce circulă pe cele două șosele, hai să mergem ușurel pe șoseaua spre plămâni și să vedem ce găsim pe acolo.
Tuse cu sânge (hemoptizia) – cauze
Cancerul pulmonar
Spre deosebire de tumorile din alte organe (cum ar fi creierul, stomacul sau rinichii) care apasă rapid pe țesuturile din jur și dau simptome timpurii, monstrul din plămân crește liniștit în fazele inițiale, fără să deranjeze pe nimeni. Când dă primele semne, este adesea nedorit de târziu. Hemoptizia apare în momentul în care tumora se mărește atât de mult încât începe să roadă arterele din plămâni. Sângele țâșnește, se amestecă cu aerul, este evacuat prin tuse și… gata, apare flegma noastră roșie.
Tuberculoza pulmonară
Dacă în cazul cancerului vorbim despre o masă de carne care crește în volum, ceea ce este caracteristic pentru tuberculoză este exact opusul: un gol care se mărește. Este faimoasa cavernă TBC. Atunci când această gaură sapă adânc în plămân și prinde pe parcurs un vas de sânge mai important, rezultatul este identic: un episod violent de tuse cu sânge.

Embolia pulmonară
Este o cauză mult mai rară de hemoptizie comparativ cu primele două, dar este o urgență uriașă de cod roșu în UPU. În acest caz, simptomele care domină tabloul sunt lipsa bruscă de aer (dispneea) și un junghi toracic violent, ca o lovitură de cuțit. Sângerarea este redusă cantitativ și apare destul de târziu, la 1-2 zile după ce cheagul de sânge a plecat de la picioare și a blocat plămânul.
Bronșita și/sau pneumonia
Aceste afecțiuni respiratorii, deși sunt comune și banale în majoritatea cazurilor, se pot însoți uneori de episoade de hemoptizie. După reprize lungi, violente și chinuitoare de tuse, vasele de sânge extrem de subțiri care hrănesc mucoasa bronșică se pot rupe pur și simplu din cauza iritării mecanice. Rezultatul? Câteva firișoare de sânge roșu aprins amestecate în spută, care bagă de obicei pacientul în sperieți, dar care se rezolvă odată cu tratarea infecției de bază.
Afecțiuni cardiace
Poate părea bizar, dar uneori buba nu este la plămâni, ci la motorul central. O afecțiune cardiacă structurală numită stenoză mitrală (o îngustare a uneia dintre valvele inimii) poate avea ca simptom asociat tusea cu sânge. La capitolul de boli ale inimii o să-ți explic mai pe larg faza cu stenoza mitrală
Cauze indirecte – alarme false
Despre una dintre ele ți-am povestit deja în introducere: micile sângerări de la nivelul gingiilor, care te pot păcăli că ai o boală la plămâni când de fapt ai nevoie doar de un stomatolog. De asemenea, o altă capcană clasică este sângerarea nazală (epistaxisul posterior): sângele curge prin spatele nasului direct în gât în timpul nopții, irită căile respiratorii, iar dimineața îl elimini prin tuse sub formă de flegmă roșie.
Cum găsim cauza – investigații
Radiografia pulmonară (Rx)
Este prima linie de atac. O investigație rapidă, ieftină și clasică, care ne arată „harta” mare a plămânului. Ne ajută să vedem imediat dacă există o pneumonie urâtă sau vreo cavernă masivă de TBC. Totuși, după cum ai văzut în povestea mea din ucenicie, o radiografie normală nu înseamnă 100% că ești salvat, deoarece tumorile mici se pot ascunde ușor în „buretele” pulmonar.

Computerul Tomograf (CT) toracic
Dacă radiografia lasă semne de întrebare sau dacă suspiciunea de cancer sau embolie pulmonară este mare, te trimitem direct în „tunel”. CT-ul este regele investigațiilor în hemoptizie. Ne arată plămânul felinat milimetru cu milimetru, depistează cele mai mici noduli și ne confirmă dacă vreo arteră importantă etse erodată.
Bronhoscopia
Dacă mașinăriile de mai sus arată imagini suspecte, o să fii predat pneumologului care va introduce un tub subțire cu o cameră video (un fel de gastroscopie, dar pentru plămâni) direct pe căile respiratorii. Pe acolo se poate vedea direct sursa care sângerează, se pot lua probe (biopsie) sau se poate face chiar un mic tratament local de oprire a sângerării. Repet, chestiile astea nu ți le face urgentistul care în principiu e un tip blând și inocent 😊😊Ți le face pneumologul, care …
Marele pericol
În articolul despre Hemoragia Digestivă Superioară (HDS), îți povesteam acea scenă dramatică în care bolnavul se stinge încet, ca o lumânare, din cauza șocului hemoragic provocat de pierderea masivă de sânge în stomac.
Ei bine, în cazul plămânilor, lucrurile stau complet diferit. Pacientul care ajunge să își piardă viața din cauza unei hemoptizii masive nu se stinge deloc pașnic. El se zvârcolește exact ca un om arucnat în mijlocul oceanului. Pentru că, din punct de vedere medical, asta se și întâmplă: se îneacă în propriul sânge.
Plămânii noștri sunt făcuți să proceseze aer, nu lichid. Dacă o tumoră sau o cavernă TBC face poc și roade o arteră mare din sistemul respirator, cantitatea de sânge eliberată brusc este atât de uriașă încât nu mai apucă să fie dată afară prin tuse. Ea inundă instantaneu alveolele pulmonare, blochează oxigenul și instalează asfixierea în doar câteva zeci de secunde. De aceea, la UPU, hemoptizia masivă este un coșmar de cod roșu care ne obligă să acționăm contracronometru pentru a elibera căile respiratorii.
În concluzie…
Dacă tușești o singură dată un firișor subțire de sânge după o criză severă de bronșită, nu intra în atac de panică. Dar dacă flegma roșie apare din senin, se repetă și este însoțită de o stare de slăbiciune sau lipsă de aer, nu mai sta pe gânduri. Instalația ta respiratorie îți trimite un semnal de alarmă masiv. Lasă internetul, lasă remediile băbești și mergi urgent la spital. Ai grijă de plămânii tăi!
Esențialul sub formă de FAQ
De obicei nu -mi place să repet lucruri. Dar poate articolul a fost plictisitor și vrei să reții esența. Uite cele mai importante lucruri pe scurt … chiar dacă le regăsești în articol.
Orice firișor de sânge eliminat prin tuse înseamnă hemoptizie și reprezintă o urgență?
Nu neapărat, dar necesită atenție. Din punct de vedere clinic, trebuie să facem o diferențiere clară între o hemoptizie adevărată (sânge care vine direct din plămâni sau bronșii) și o sângerare falsă (provocată de ruperea unui vas mic din nas, gât sau gingii în timpul unui efort violent de tuse). Dacă ai o răceală puternică sau o bronșită acută, iritația mecanică severă a gâtului poate fisura un capilar superficial, lăsând câteva striuri de sânge pe șervețel. Totuși, chiar dacă un simplu firișor nu te trimite direct la urgență, el rămâne un semnal de alarmă pe care nu trebuie să-l ignori, fiind obligatorie o vizită la medicul de familie pentru investigații.
Care este diferența dintre hemoptizie și hematemeză? Cum știu de unde vine sângele?
Diferența este una vitală și separă aparatul respirator de cel digestiv. Hemoptizia reprezintă eliminarea de sânge din plămâni prin tuse; sângele este de obicei roșu-aprins, aerat (are bule de aer/spumă) și poate fi amestecat cu spută (flegmă). Pe de altă parte, hematemeza este eliminarea de sânge din stomac prin vărsătură; sângele este de culoare închisă, ca zațul de cafea (din cauza acidului gastric din stomac) și poate conține resturi alimentare. Dacă sângele apare după un val de tuse, vine din plămâni; dacă apare după o senzație puternică de greață și vărsătură, vine din tubul digestiv.
🚨Când devine tusea cu sânge o urgență medicală majoră ?
Tusea cu sânge devine o amenințare directă la adresa vieții și necesită apelarea imediată la 112 în următoarele situații critice:
- Cantitatea este mare: Elimini mai mult de o jumătate de pahar de sânge (hemoptizie masivă) într-un interval scurt. Pericolul imediat nu este pierderea de sânge, ci riscul de asfixiere.
- Simptome asociate grave: Sângerarea este însoțită de o dificultate respiratorie severă (sufocare), durere toracică intensă (ca o gheară în piept), transpirații reci sau stare de amețeală severă și leșin.
- Context de risc: Sângerarea apare brusc după un traumatism toracic (lovitură, accident) sau la un pacient imobilizat la pat (risc major de trombembolism pulmonar).
Pentru cei care vor să citească mai mult (Bibliografie)
La final, dacă tot ai rezistat până aici, hai să mai tragem cu ochiul prin articolele savante.
Ca de obicei cei din Cleveland îmi amintesc de tratamentul anticoagulant ca și cauză destul de rar întâlnită pentru tusea cu sânge. Uitasem de ea. În articolul de pe Mayo Clinic mai găsim ca și cauză droguri și obiecte ascuțite. N-am găsit despre gloanțe dar cred că se subânțelege.
Despre cancer găsești date suplimentare pe site-ul despre lung cancer (nu e un cancer lung, așa le spun anglo-saxonii la plămâni 😊), Iar pentru variație îți dau și un site nemțesc. Nu mă întreba ce scrie acolo, în germană mai mult de ein-zwei-politzei nu știu. Ți l-am pus așa, pentru variație lingvistică 😊🤣
Uite și un acurt film despre depistarea precoce a cancerului pulmonar. Nu, nu e Arafat cel din poză😁😅. O să vezi și pe actorul nostru adică hemoptizia printre semnele de alarmă.
🚨 Avertisment medical (Disclaimer)
Informațiile, elementele de diferențiere clinică și răspunsurile prezentate în acest articol au un scop exclusiv educativ, informativ și de popularizare a științei medicale. Deși textul este fundamentat pe ghidurile de fiziopatologie și protocoalele de urgență respiratorie, el nu constituie, nu reprezintă și nu poate înlocui sub nicio formă o consultație medicală directă, un diagnostic oficial sau un plan de tratament.
Hemoptizia (tusea cu sânge) este un simptom medical complex și potențial sever, care poate ascunde patologii pulmonare sau cardiovasculare grave. Nu folosiți informațiile din acest text pentru a amâna vizita la medic sau pentru a vă auto-diagnostica. Orice episod de sângerare respiratorie necesită o evaluare clinică și imagistică riguroasă în cabinetul de specialitate. Autorul acestui blog își declină orice răspundere pentru deciziile de sănătate luate de cititori sau pentru conduita adoptată în afara supravegherii unui medic specialist sau a serviciilor de urgență (112).
