CIUBUC ȘI AROGANȚĂ. RĂSPUNZÂND DILEMEI LUI CORIU (II)

Să continuăm deci discuția de ieri pe tema spaimelor doctorului Coriu. Să vedem deci de ce … și unde dispar anual 3000 dintre absolvenții facultăților de medicină. Nu vă așteptați ca toți să o fi zbughit-o dincolo. Mulți s-au refugiat în profesii care nu necesită înscrierea în Colegiu. De pildă reprezentant al firmelor farmaceutice. Totuși cei mai mulți pleacă dincolo …

De ce? ar trebui să se întrebe distinsul domn. Bine, el nu merge mai departe de simpla constatare a dispariției.

Hai să ne imaginăm … dar nu o lume a păcii ca în cântec ci … o situație de multe ori reală. Ești rezident de ultim an la … să zicem … chirurgie generală. Iubești pacienții, chiar îți pasă de ei. Te revoltă gândul că pe lângă suferința fizică să te mai apuci să îi storci de bani. Ești bine pregătit … 10 ani ai citit tot, ești mai mereu „pe diagnostic”. Pacienții încep să se intereseze de programul tău, te caută. Dar observi ceva ciudat. După ce ai reușit într-o gardă să rezolvi magistral un ulcer perforat … profesorul îți dă să operezi doar apendicite. De câte ori sugerezi că ai vrea să rămâi în colectivul Spitalului Universitar te izbești de umeri ridicați și priviri subînțelese. În micul oraș de provincie de unde ai venit și unde ai vrea până la urmă să te întorci ți s-a pus în vedere că toți doctorii au un tarif … anesteziștii la fel … și nu ți se va permite ție, un tinerel necopt să spargi piața ….

Iar acum ziceți și voi: ce variată ar mai avea acest tânăr medic?

Subt mulți medicii tineri care chiar ar vrea să facă acea medicină corectă și empatică pe care și-o doresc toți pacienții. Dar ei vor merge câte unul-doi în colective de mult corupte. Nu e loc de revoluționar care să răscolească tradiții și prejudecăți. Chiar dacă prin absurd va exista vreo secție a unui spital formata doar din astfel de entuziaști … secția va fi curând izolată. Pentru că medicina e o profesie în primul rând interdisciplinară. Iar acea secție va avea finalmente soarta unui corp străin indezirabil. În clinicile mari profesori corupți își vor angaja neamurile educate în același spirit … iar sistemul se va perpetua nestingherit. E greu să găsești în spitalele mari medic care să nu fie descendenți direcți sau colaterali ai unor mai vechi profesori.

Vă vorbeam ieri despre o secție a spitalului unde lucrez în care o lungă perioadă au fost doi medici. Toți/toate care au venit în acești ani au stat câteva luni și au fost expulzați de sistem. Pentru că să ne înțelegem: dacă doctorul IA iau și ceilalți, de la portar la asistentă. Iar dacă vine vreun revoluționar integru are de suferit tot sistemul.

Ar fi desigur multe de spus … dar cred că ai prins ideea. Sistemul medical românesc nu e cancer. Nici gangrenă. Cancerul și gangrena ucid un organism bolnav, oferind șansa unei renașteri. Sistemul medical românesc are exact șansa de transformare în bine pe care o are iadul de a se transforma în rai. Medic corupți vor tolera alături doar medici tineri care să se adapteze fără prea multe vorbe obiceiurilor casei. Cei care au pornit pe drumul medicinei cu gândul doar la bani și la mândrie personală vor găsi mediul propice pentru a-și cultiva motivația. Iar ciudații care mai cred în idealuri și nu vor să facă compromisuri … vor îngroșa statisticile distinsului domn Coriu.

Bonus de final – o scurtă anchetă Recorder

6 responses to “CIUBUC ȘI AROGANȚĂ. RĂSPUNZÂND DILEMEI LUI CORIU (II)”

  1. Multumim ptr.sinceritate…

  2. Mda… Învață, că o să ajungi departe…🥹 Un subiect/articol super 👍!Ai atins coarda sensibilă!!Te felicit👏👏 🤗!Dar din păcate,ca de obicei,nu interesează pe cei… responsabili/ca să spun într-un cuvânt. E clar că😔 în țara noastră oamenii deștepți incomodează…

  3. Din păcate ăsta pe mersul lucrurilor și orice părere contrară este doar „vânare de vânt” – vorba cântecului

  4. Sunteți minunat d-le doctor și mă bucur de mărinimia de suflet de care dați dovadă în scrierile dvs, prin această sensibilitate care vă caracterizează cred că sunteți printre „ciudații” sistemului. Felicitări ❤️

  5. Mulțumesc mult pentru aprecieri care sunt pentru mine un fel de ciubuc ce îmi asigură doza de dopamină pentru a merge mai departe 😄

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la ÎN CĂUTAREA MEDICINEI PIERDUTE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la ÎN CĂUTAREA MEDICINEI PIERDUTE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura