Zilele trecute au izbucnit în mass-media un interviu al lui Daniel Coriu (președinte al Colegiului Medicilor). Aflăm că omul e măcinat intens de două probleme ale lumii medicale românești:

• epuizarea a aproape 40% din medici datorită programului încărcat dar și lipsei de respect și apreciere din partea pacienților .
• 3000 de medici dispar din sistem în fiecare an după încheierea studiilor

Înainte de a discută sincer despre cauzele acestor probleme, facem o mică paranteză fiziologică

Azi o să cârcotesc vis-a-vis de prima îngrijorare a distinsului domn Coriu. Nu e un secret pentru nimeni faptul că gărzile reprezintă o sursă de câștig extra-salarial importantă. Eu unul câștig în cele 24 de ore ale unei gărzi de week-end undeva pe la 1200 lei (un medic primar ajunge lejer la 1500). Net, adică în mână cum ar veni. E foarte adevărat că nu e simplu să stai în priză 24 de ore așteptând să se întâmple ceva nasol (dacă ești pe stradă și vezi un accident … scoți telefonul, faci o poză și apoi toată ziua ai subiect de discuție. Dacă ești doctor TU ești cel care trebuie să rezolvi problema …).Desigur nopțile sunt cele mai lungi. Mai ales dacă, așa cum spune dr. Coriu, trebuie să stai a doua zi din nou până la 15.00 – deși asta nu e totdeauna valabil.

Citeam deunăzi o reflecție a dr. Vasi Rădulescu: În vreo șase ani de gărzi nu am avut niciun deces. Dar eu muream în fiecare. Puțin câte puțin. În spitalul unde lucrez la un moment dat pe o anumită secție erau doi medici. Făceau cam 13-14 gărzi pe lună după sistemul o zi unul-o zi celălalt.

Te întrebi, desigur: de ce totuși atâtea gărzi? E obligatoriu? Nu, sunt obligatorii maxim 1-2 gărzi pe lună. Din empatie față de bolnavi? Poezii. E contrar instinctului de conservare să te autodistrugi de dragul semenilor. Poate o perioadă da, la început, din entuziasm. Dar după un timp ajungi la concluzia că e totuși de preferat să plângă mama lor …

Răspunsul l-am dat mai sus. Banul. Ciubucul. Dacă nu se acoperă lista de gărzi după un timp se desființează linia de gardă. Deci dispar câștigurile consistente din gărzi (plus ciubucurile aferente pe care mulți le primesc de la cei internați în gardă). Dacă dispar liniile de gardă e afectată clasificarea spitalului și scad, din nou, veniturile. Iar în final scade … aportul atât de plăcut de dopamină.

Cât despre porția de serotonină/aroganță … nu trebuie decât să ne întoarcem la recenta pnademie. Nu cred ca e vreun român care să nu fi aflat – direct de la cunoscuți – despre acei oameni internați/intubați cu forța și apoi lăsați să moară ca niște animale. Pnademia a fost apogeul castei medicale. Medicii de pretutindeni au fost mici dumnezei, care au avut în mână destinul oamenilor. Iar după ce ai avut nu o dată privilegiul de a hotărî cine trăiește și cine nu … e greu ca acum să te simți categorisit ca un fel de paria însetat de bani.

Iar dacă la final tragem linie și adunăm … constatăm că dopamina ciubucului e tot mai riscant de obținut. Iar serotonina aroganței tinde spre zero. Și ca urmare stresul gărzii e tot mai puțin ameliorat de acești hormoni clandestini. Și să nu ne mirăm dacă în curând domnul Coriu va fi stupefiat să constate că proporția medicilor care „ard” va sări lejer de 50%.

Continuăm mâine discuția