Capul spart e o afecțiune care ne-a însoțit istoria. Dacii le trăgeau romanilor câte un falx le scăfârlie de le crăpau căștile cu cap cu tot. De la Posada vreo 90% din invadatori au plecat cu capetele sparte (au plecat într-o lume mai bună, desigur). Mihai Viteazul cel mai probabil nu folosea toporul ăla al lui dublu ca să taie lemne. Iar ultimul (dar nu cel din urmă) de pe listă, Eminescu. Al cărui sfârșit (deși contestat de unii) a fost cu capul spart de o piatră.

Cum îți spargi capul

Cel mai des în urgență mă întâlnesc cu cazul persoanelor în stare de ebrietate. De unde și titlul. Fie cad pe asfalt, fie sar la bătaie și și-o iau … sau nu văd pe unde merg și dau cu capul de diferite obiecte. Apoi copiii mici, care sunt un fel de anti-hopa mitică. Adică fac ce fac și tot în cap cad.

Cum e de fapt să ai capul spart

Capete sparte … ca un vas cu cioburi nu prea întâlnești în ziua de azi. O singură dată am asistat la autopsia unui pacient care a fost adus in urgență în comă (beat desigur) al cărui craniu era spart în vreo 5 fragmente în zona occipitală (la ceafă).

În rest e vorba, în peste 90% din cazuri, de plăgi la nivelul scalpului. Scalpul fiind o zonă foarte bine vascularizată, aceste plăgi sângerează abundent. Așa că un astfel de bolnav lovit la cap (cu capul spart deci) arată foarte horror, deși leziunile lui sunt superficiale. Adică osul nu este propriu-zis spart, ci doar pielea zdrobită între os și obiectul contondent de care s-a lovit omul

Mai ales plăgile din mijlocul frunții sângerează abundent pentru că pe acolo trece o venă destul de groasă

Cucui în frunte

Cucuiul e o varianță să zic așa a capului spart. Acea venă din mijlocul frunții dacă se sparge se produce o hemoragie sub piele. Dacă lovitura nu e atât de puternică încât să spargă pielea iar sângele să iasă la exterior, el (adică sângele) se va acumula sub piele și va da acea umflătură caracteristică numită cucui, chestie întâlnită la copii mai ales.

Despre semne de gravitate și tratament pentru capul spart o să povestim mâine.