BOLNĂVI-M-AȘ ȘI N-AM CUI. EP 2 : EU, ROBOTUL


Se întâlniră pe holurile sălii de conferințe unde se ținea congresul SRATI. Pe doctor nu îl mai mira nimic; se obișnuise cu personalitatea ubicuitară a maestrului. Nu îl mai văzuse de când. timp de două săptămâni, făcuseră un mic experiment: profitând de aspectul fără vîrstă al maestrului îl introdusese, la insistențele lui, în secția de urgență pe post de practicant ca să asiste la consultațiile din acea perioadă.

După ce schimbară cîteva cuvinte în pauza de bufet suedez conveniră să se întâlnească seara la terasa hotelului care găzduia conferința.

Acum stăteau așezați într-o zonă retrasă a restaurantului …

-Nu mă așteptam maestre să evaluăm cele două săptămâni de stagiu tocmai în acest loc

-Doctore știi prea bine că ceea ce contează nu sunt locurile ci ideile. Desigur puteam discuta la fel de bine și în vârf de munte la o stână părăsită dar nu cred să se fi potrivit secolul …
Poate dacă ar fi participat și altcineva la discuție s-ar fi amuzat; cei doi ciocniră doar paharele în tăcere continuând conversația

-Ultima oară mi-ai promis că vom discuta despre ce trebuie să facă un medic atunci când își practică meseria

-Da doctore și tocmai asta a fost rostul „stagiului” pe l-am făcut în urgență. Am vrut pur și simplu să te văd în exercițiul funcțiunii și să trag concluziile.

– Să înțeleg că de fapt nu eu sunt cel care evaluează …

-Vezi tu doctore probabil ai fost pacient când erai mic și stăteai la coadă la dentist să îți scoată dinții de lapte. Dar numai fiind pacient vei înțelege mai bine ce anume așteaptă un bolnav de la tine. Hai să refac traseul unui pacient în secția ta de urgență ca să îți explic cam ce cere cineva de la tine și ce îi oferi tu.

-Începem deci cu anamneza, nu ?

-Începem cu sala de așteptare. Voi aveți termenul de „tensiune de halat alb” sunt mai mulți

factori ai acestei tensiuni. Acolo în sala de așteptare începe calvarul omului. Desigur sunt bolnavi care au prioritate, dar ai idee câți pacienți și aparținători te înjură pe acolo pentru că nu sunt băgați în seamă? Să știi că pentru fiecare om suferința lui ei cea mai importantă.

-Bine dar noi avem protocoale precise cu coduri de culori. Cu timpi de așteptare.

-Mai lipsea să spui de fapt să completezi „noi, roboții”. Nu toți sunt de cod rosu doctore !

-Ai deprins deja termenii de specialitate …

-Am vorbit cu mulți bolnavi și aparținători; mulți și a fi dorit ca între consultații măcar să vorbești cu ei, să-i intrebi ceva, să le spui cît mai au de așteptat. Sau măcar să îi saluți

-Asta e treaba asistentei de la triaj …

-Daa robotule e treaba ei pe hârtie. Dar dacă ai pretenția să fii totuși OM nimic nu te oprește să stai două trei minute să vorbești cu ei să afli măcar ce au, să știe că știi de ei pentru că un pacient dacă vine la spital se supune doctorilor nu supușilor lor. Dacă tu după ce îl asculți fie și numai 10 secunde îi spui că mai are de așteaptat o oră, el va aștepta liniștit, convins că nu i se va întîmpla nimic în acest timp. Și nu ar strica să le spui celor cu care lucrezi să nu mai rîdă în hohote la bancuri de doi lei spuse de vreun brancardier atunci cînd la cîțiva metri suferă oameni. Oricum să nu te miri că atunci când bolnavul, după o oră de stat în zona de așteptare intră în sala de consultații cu tensiunea 200

-Bine maestre să zicem că ai dreptate. Nu mă gândeam la cauza asta a tensiunii de halat alb. Hai să mergem mai departe

-Orice om înainte de a merge la spital i-a plictisit deja pe toți cei de lîngă el: copii, parteneri de viață, vecini … orice durere te determină instinctiv să pui mâna „acolo” ca să o alini. Psihicul fiecărui bolnav are nevoie de o mână care să îi aline durerea. Nu o mînă fizică, ci o vorbă care să redea încrederea. Mâna asta o cere de la tine, doctore, nu neapărat vindecarea. Voi oricum nu prea vindecați boli doar le ameliorați sau vindecați o suferință producând altele prin tratament. El vine la spital ca la o ultimă speranță. A plecat de acasă când toată lumea dădea vina pe el că s-a îmbolnăvit… „Ce ți-am zis să nu mănânci aia” „Ți-am zis să nu ieși că o să răcești” „ți-am zis…” Și ajunge la tine. Unde ce aude: asistenta de vina pe el că nu bea lichide și are vene subțiri pentru că nu le găsește. Tu dai vina pe el că nu respectă nu știu ce regim că fumează, că bea…

 -Păi normal fumatul… băutura…

 -Da da sunt factori declanșatori sau agravanți. Dar tu te gândești că sunt oameni cărora o țigară sau un pahar de băutură le oferă ultima satisfacție care le-a mai rămas? Sunt unii cărora le-au plecat copiii, care sau pensionat ori care au fost luați de acasă iar singura plăcere a vieții le-a rămas mâncarea unei sarmale sau o ceașcă de cafea. Oameni care trecând prin tragedii personale au ales între a se sinucide ori a se refugia în băutură, deci moartea  oricum. Și tu vrei să îi sperii cu  o biată ciroză… Ei nu sunt roboți doctore ca să urmeze prescripțiile tale robotice. Ei sunt suflete și nu poți să le iei totul fără să le dai nimic în schimb.

 -Maestre, dacă ar fi să te ascult ar trebui să povestesc ore întregi cu un pacient. Iar ceilalți …

 -Nu doctore. Important e uneori un singur cuvânt care să rezoneze cu așteptările pacientului care să fie dacă nu fericit măcar convins că ai dorința sinceră de a-l ajuta.

– Chiar, îmi amintesc cele două cazuri de colică renală pe care te-am lăsat să le managerizezi cărora le-ai pus cîte o perfuzie și au plecat atât de bucuroși. Bine. având timp destul sunt sigur că i-ai vrăjit cu vorbele tale dar trebuie să recunosc că tratamentul a fost excelent din moment ce nu îi mai durea nimic când au plecat

 -Nu le-am pus nimic. Placebo. Am reținut din dialogul cu ei că întotdeauna s-au simțit bine după perfuzii. Ceea ce am și făcut. De aceea îți spun că un cuvânt un gest un tratament care chiar rezonează cu așteptările și dorințele pacientului fac cât o sută de tratate de medicină care nu îți folosesc la nimic uneori.

 -Bine dar ceea ce ai făcut tu deja intră în zona magiei

 -Nu doctore nu le-am descântat. Le-am pus doar o perfuzie oarbă și atât. Ei au venit la doctor nu la vrăjitor. Iar eu le-am oferit ceea ce au căutat.

– Totuși în medicina contemporană ponderea anamnezei e mult diminuată de importanța explorărilor paraclinice.

 -Nu mai spune! Și ce te interesează pe tine dacă pe un om îl doare rinichiul sau fierea din moment ce pe ambele tratezi cu aceeași cocteil ? Cât despre examenul clinic că tot ai pomenit au fost pacienți care ieșind la sfârșit din cabinet au zis că nici măcar nu I-ai ascultat la plămâni.

 -Maestre, dar există radiologie, tomograf. RMN …..

 -Da domnule robot dar un om pe care nu îl asculți nici nu îl examinezi atent va pleca cu impresia că nu ai de unde să știi despre ce suferă și nici nu ai cum să  îi pui un diagnostic corect. Și în consecința la fel cum îl tratezi tu pe el tratează și recomandările tale. Adică cu indiferență. Chiar dacă poate sunt luate din ultima ediție a Harrison-ului.

Maestrul nu mai zise nimic. Doctorul privi puțin pe fereastră și apoi termină desertul. Băură în tacere cele două pahare de Cabernet Sauvignon apoi doctorul chemă ospătarul și după ce plăti consumația îi șopti ceva la ureche. În căteva minute apăru o animatoare care incropi un scurt dialog cu doctorul, după care acesta se ridică de la masă conducînd-o în cameră.

Îi privi zimbind ironic, gindindu-se dacă va aplica sfaturile pe care i le-a dat, in exotica consultație ginecologică pe care tocmai o începea …

Apoi se ridică și el , mergînd încet în noapte spre parcarea unde își lăsase Burstner-ul …

https://wp.me/pir3D-115

4 comentarii

  1. „Avem tendința să ne dorim tot felul de lucruri ca să putem gusta viața, în loc să avem grijă de viață pentru a putea gusta toate lucrurile. ” ( J. W. Goethe) Ușor de spus… Pentru mine, cafeaua nu are acea aromă… fără o țigară..

  2. „Important e uneori un singur cuvânt care să rezoneze cu așteptările pacientului care să fie dacă nu fericit măcar convins că ai dorința sinceră de a-l ajuta”.

Lasă un răspuns