INTERPRETAREA ANALIZELOR MEDICALE – GHIDUL NEȘTIUTORULUI – 2

90 / 100 Punctaj SEO
INTERPRETAREA ANALIZELOR MEDICALE

Continui cu interpretarea analizelor medicale pentru neștiutori. Reamintesc faptul că e o analiză oarecum sumară, care nu ține cont de simptome și/sau de alte analize efectuate în paralel. Folosește doar ca să îți dai seama dacă vreuna din ele e atât de catastrofală încât să trebuiască să mergi la urgență înainte de a merge la medicul de familie.

Analiza de diabet

Asta e cea mai frecvent căutată. Glicemia. Normal e undeva între 70 și 120. Sub 70 poate fi dacă nu ai prea mâncat. Dacă e sub 50 sigur e eroare. Normal la sub 50 ești în comă hipoglicemică deci nu aveai cum să mergi pe picioare la laborator.

Analiza veritabilă pentru diabet adică hemoglobina glicozilată (sau glicata cum mai e cunoscută) nu se face uzual. Am scris despre ea aici

Interpretarea analizelor medicale de pancreas

Sunt două enzime care apar în sânge dacă se produc distrugeri ale pancreasului. Amilaza ți lipaza. Pe analize apar ca AMYL și LIPA. Valorile normale sunt până pe la 120-150. Dacă nu trec de 200 posibil ai mâncat ceva greu în ziua precedentă. Deja peste 200 dacă se asociază cu durere abdominală e de mers la urgență – posibil să ai o pancreatită.

Analize pt ficat

Și astea sunt două ALAT și ASAT. Pe unele buletine apar ca GOT și GPT. Tot aia e. Valorile normale sunt sub 50. Până pe la 100, la fel ca la enzimele pancreatice, pot fi din cauză că ai mâncat mai pantagruelic. Deja peste 150-200 te poți gândi la o problemă cu ficatul. Hepatită cronică posibil. Trebuie făcute investigații la urgență.

Tot la ficat intră și GGT-ul dar ăsta nu se face uzual. Am scris aici despre el.

Analizele de fiere

Nu totdeauna se fac uzual. E vorba de bilirubină. BIL prescurtat. Directă/indirectă nu are importanță pentru un neștiutor. Important e să nu treacă de 2-3. Dacă te doare burta sau spatele în dreapta și ai BIL peste 3 e cazul să mergi la urgență.

Interpretarea analizelor medicale de inimă

Pentru inimă esențial e EKG. Totuși, dacă ai avut dureri, se fac două analize în mod uzual. Anume CK și CK-MB. E vorba de niște enzime care se găsesc în mușchi. CK se găsește în toți mușchii așa că poate fi crescută dacă ai făcut un efort fizic intens premergător. Sau dacă ai avut vreun traumatism care să implice un mușchi. Am văzut valori de ordinul miilor ale CK în asemenea circumstanțe. Valori care nu aveau legătură cu inima. Dacă ai asemenea rezultat imens, mergi la urgență. Pericolul nu e inima ci rinichii. Se pot bloca,

CK-MB se află strict în miocard. El crește dacă e o problemă la inimă, dar nu poți spune că dacă CK-MB e mare sigur ai o problemă cu hertz-ul. Trebuie corelat cu simptomele și cu EKG-ul.

Interpretarea analizelor medicale de rinichi

Tot două (precum vezi cam toate umblă în pereche 😀). E vorba de uree și creatinină

Ureea ( pe buletin UREE) normal e până pe la 50. Poate crește ușor până pe la 100 dacă nu ai băut destulă apă. Peste 100 deja e o problemă și trebuie corelată cu

Creatinina (CREA). Asta dacă trece de 2 e o problemă. Nu funcționează rinichiul. Deja pe la 4-5 te gândești la o insuficiență renală. Peste 10 s-ar putea să fie nevoie de dializă.

Interpretarea analizelor medicale de rinichi de obicei este corelată.

Analizele de grăsimi

Aici cam toată lumea știe valorile normale. Colesterolul (CHOL) si trigliceridele (TG) nu ar trebui să treacă de 200. Trigliceridele dacă trec de 7-800 ar fi bine să-ți faci un drum la urgență, mai ales dacă și analizele de ficat sunt praf.

Disclaimer

Acestea sunt analize care se fac în mod obișnuit la un laborator din afara spitalului. Deci am presupus că ai mers acolo pe propriile picioare. Și mai presupun că ai fost trimis de medicul de familie. Iar în momentul când ai primit rezultatul ai mers fuguța la el. Doar el va putea face o corelare între valorile analizelor și simptomele pe care le ai. Repet ce am spus la început: ce ai citit în acest articol de interpretarea analizelor medicale e doar orientativ, până ajungi la MF.

2 responses to “INTERPRETAREA ANALIZELOR MEDICALE – GHIDUL NEȘTIUTORULUI – 2”

  1. Afecțiunea Gută este dată de depunerile de acid uric din articulație și nu de concentrația acidului uric din momentul respectiv Deci dacă radiografia sau simptomele Indică faptul că aveți Gută veți primi tratamentul corespunzător chiar dacă În acel moment acidul uric seric este normal

  2. Dar valoarea acidul uric, cand sa ne sperie, dl. Doctor?
    Abia depaseste cu 0,40 valoarea normala si hopa ne trezim cu reteta pentru guta.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la ÎN CĂUTAREA MEDICINEI PIERDUTE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la ÎN CĂUTAREA MEDICINEI PIERDUTE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura