Scriam în urmă cu ceva timp un articol în care afirmam că bețivii nu fac infarct. Dar asta nu înseamnă că alcoolul nu are treabă cu inima. Și, până la urmă, bețivii beau constant, nu doar în perioadele de week-end sau concediu. Cum se întâmplă cu cei care pot face acest holiday heart syndrome.

SINDROMUL HOLIDAY HEART
Ce se întâmplă de fapt. Ai câteva zile libere. Ieși cu prietenii la iară verde. Bei-bei vorba cântecului până pici sub masă. Sau sub brazdă, după caz. Cei de lângă tine, dacă sunt mai treji, te observă și, cel mai probabil se amuză. Iar după un timp, văzând că nu mai miști, încep să te pipăie și vreunul mai priceput de declară mort. Mort de-a binelea nu mort de beat….
Bine, aici am exagerat nițel. Principala modificare care poate apare pe fondul excesului ocazional de alcool este fibrilația atrială. Adică inima nu mai bate regulat, ca și ceasul. Iar pacientul percepe palpitații. Apare la 12-36 de ore după încetarea consumului.

Sindromul holiday heart – simptome
Inima bate mai repede și neregulat. Consecință acestor bătăi dese și neregulate este o scădere a irigației cu sânge a principalelor organe. De unde și simptomele
- dureri de piept din cauza scăderii irigației miocardului
- amețeli pentru că nici creierul nu primește suficient oxigen
- oboseală nici mușchii nefiind irigați destul
- lipsă de aer
- palpitații
Complicații
Complicațiile apar pentru că o fibrilație atrială bruscă poate duce la formarea de mici cheaguri de sânge în inimă. Cheaguri care, dacă pornesc în circulație, pot bloca artere producând
- infarct miocardic acut
- accident vascular cerebral

Atitudine la fața locului
Teoretic, dacă ești acea persoană care pipăie pulsul celui căzut sub masă și simți că acesta e neregulat și rapid suni la 112. Nu ai ce să-i faci la fața locului. Ajuns la urgență se va încerca prin mijloace specifice să se rezolve acea fibrilație.
Practic e greu de crezut ca printre cheflii să fie vreunul care chiar dacă a auzit de holiday heart syndrome să își amintească de el prin aburi alcoolului. Iar dacă totuși își amintește e greu de crezut că va sesiza neregularitatea pulsului. Asta în cazul fericit în care chiar va reuși să-l găsească. Pulsul.
holiday heart syndrome



Lasă un răspuns