– CONTINUAREA ARTICOLULUI DE IERI –
Trăsura opri brusc iar vizitiul le făcu semn că au ajuns la capătul traseului. Cei doi coborâră și își continuară discuția pe aleile liniștite ale parcului.
-Vezi tu doctore, aici e diferența între un om superior, care știe ce vrea și un om obișnuit …
– Inferior?
– Nu, obișnuit. Cei 99%. Un om obișnuit a cărui trăsură merge monoton pe căile obișnuite ale vieții până la banalul punct terminus. Care, deși poate știe ce a bine și ce nu să facă, preferă să se lase confortabil pe pernele moi din trăsură, condus de vizitiul – instinct pe căile bătătorite ale vieții.
- Și totuși, când urcă acest stăpân în trăsură? Omul nu se naște cu conștiința superioară a stăpânului. La început a un simplu atelaj care țipă când îi e foame și doarme 23 de ore din 24.
– Conștiința superioară se formează în timp. Desigur există părerea că chiar și un copil mic are conștiința binelui și a răului. E, dacă vrei un fel de conștiință primordială. Dar adevăratul stăpân prinde contur pe măsură ce omulețul acumulează cunoștințe. Citește, interacționează cu cei din jur, se lovește de problemele vieții. VISEAZĂ. Da, visează. Fiecare om visează să ajungă ceva. Cineva. Își tresează cu mintea un drum feeric în viață. Dar vizitiul te lasă în fiecare dimineață să lenevești în pat. Și timpul trece. Anii trec. Iar când într-un moment brusc de trezire stăpânul privește pe geam realizează că drumul pe care merge e cel pe care au mers toți înaintea lui. Visele lui au dispărut, viața e una banală … iar după un moment de revoltă se așează resemnat pe penele moi continuând drumul spre eternul punct final …
- Acum îmi explic de ce atât de puțini pacienți renunță la vicii. De ce puțini sunt cei care se vindecă de boli incurabile … sunt cei pe care conștiința superioară … voința de fier … îi face să ia acele decizii vindecătoare. Și să le înfăptuiască.
Aleea pe care se plimbau cei doi se sfârși brusc pe trotuarul drumului național. Pe care circulau alt fel de vehicule decât trăsurile … chiar în parcarea de lângă parc fiind parcată o Tesla de ultimul tip.
- Totuși maestre ceea ce îmi spui tu apelează la imaginea arhaică a trăsurii. Trăim vremuri în care alt fel de vehicule circulă pe drumurile vieții…
- Nu e greu să înlocuiești mental în comparația noastră trăsura cu caroseria … caii cu roțile mașinii și motorul cu vizitiul. Doar că în cazul mașinii stăpânul – șofer dirijează motorul prin ceva material – volanul. În realitate conștiința superioară acționează asupra omului obișnuit prin ceva imaterial. Voința. Cum ar veni prin cuvântul cu care stăpânul îi indică vizitiului drumul dorit.
Se îndreptară spre Tesla, maestrul oprindu-se parcă pentru a trage concluzia finală
- Totuși comparația cu o mașină e potrivită pentru a înțelege mai bine spre ce se îndreaptă omul contemporan.
-Adică?
- Mașinile evoluează spre modelul complet autonom, în care omul doar stă fără să facă nimic. Mașina merge singură, ajutându-se de senzori, interacționând, independent de așa-zisul șofer, cu celelalte vehicule. La fel ca și omul contemporan, ființă fără conștiință, care orbecăie haotic într-o lume pe care o înțelege tot mai puțin.
Ușa vehiculului se deschise silențios. Maestrul urcă înăuntru sub privirea uluită a doctorului. Apucă să răspundă salutului maestrului apoi privi cum demarează încet, pierzându-se apoi pe șoseaua aglomerată.