O BOALĂ CONTROVERSATĂ
Despre autism se vorbește doar în ultimul secol. Cam de prin anii 1940. Copii cu o față aparte care te privesc ciudat. Și se comportă și mai ciudat. De multe ori părinții sunt convinși că micuțul s-a născut perfect normal. Dar un anumit tratament … sau procedură medicală a deviat cursul evoluției copilului.
Convingere tratată cu dispreț de medicii specialiști. Care au susținut dintotdeauna că autismul este o boală prezentă încă de la naștere. Uneori se dă vina chiar pe mamă care a consumat diferite substanțe/medicamente în timpul sarcinii. Și care au generat autism
UN COPIL NĂSCUT ABSOLUT NORMAL

Al patrulea copil al lui Ellen Bolte, Andrew, era absolut indentic la naștere cu ceilalți trei. Adică normal. La 15 luni merge cu el la controlul de rutină. Control doar, pentru că băiatul nu avea nici un simptom, era vesel și jucăuș.
Medicul, probabil un tip foarte riguros, descoperă o secreție anormală în urechile micuțului Andrew. Motiv pentru care …
I SE PRESCRIE O CURĂ DE ANTIBIOTICE
copilul nu dă semne că acestea ar avea vreun efect. Continu să fie jucăuș și … normal. Dar nici medicul nu observă că secreția s-ar fi remis. Motiv pentru care încearcă noi antibiotice. Din ce în ce mai puternice. Până când, după a n-șpea schemă terapeutică
MAMA OBSERVĂ MODIFICĂRI DRAMATICE ÎN COMPORTAMENTUL COPILULUI
Acesta devine apatic, merge clătinat, uită tot ce a învățat până atunci. Începe să mănânce cenușă, bucăți de hârtie. Disperată merge cu el la mai mulți medici. Care ridică neputincioși din umeri. Până ce unul rostește crudul adevăr
DIAGNOSTIC: AUTISM
Desigur mama nu e de acord cu diagnosticul, convinsă fiind că Andrew s-a născut absolut normal. Neputincioasă în fața părerilor medicilor, începe singură să studieze. Și credeți-mă microbiologia și imunologia nu sunt discipline prea soft …
Ajunge la concluzia că în urma tratamentului antibiotic foarte agresiv, în intestinul copilului s-a produs un dezechilibru microbian. Ce a avut ca rezultat înmulțirea excesivă a unui microb din familia clostridium. Mai exact Cl. tetanii. Cel care dacă intră în organism prin piele produce manifestări neuronale periferice-tetanosul. Dar, zice ea, dacă pătrunde prin intestin produce afectarea creierului. Concluzia ei:
AUTISM A FOST PRODUS DE TOXINA SECRETATĂ DE CLOSTRIDIUM
Concluzie întărită de analizele pe care le-a făcut micuțului Andrew, analize care au confirmat o infecție cu Cl. tetanii.

Desigur a găsit și tratamentul. Vancomicina. Problema a apărut … ați ghicit … tot de la doctori. Care desigur au ignorat concluziile ei refuzând să ți administreze copilului tratamentul pe care ea îl solicita. Iar la americani nu merge că te duci în farmacie și dacă știi ce să faci primești orice medicament.
Până la urmă, al 37-lea medic la care a apelat Ellen, anume dr. Richard Sandler a fost receptiv la solicitările ei. A fost de acord să îi administreze copilului medicamentul respectiv,
TRATAMENTUL CU VANCOMICINĂ A AMELIORAT VIZIBIL SIMPTOMELE DE AUTISM
Andrew avea deja aproape cinci ani, încît deși cu simptomatologia ameliorată nu s-a reușit vindecarea lui completă. Totuși demersurile mamei lui au deschis o nouă cale în explorarea autismului. Numeroase studii au arătat că într-adevăr unele cazuri de autism se asociază cu tulburări majore ale florei microbiene intestinale.
FINALUL POVEȘTII

nu este deci unul pe de-a-ntregul fericit. Ellen Bolte avea să fie cooptată în diferite echipe de cercetători. A participat la studii științifice. Fiica ai (deci sora mai mare a lui Andrew), Erin, a devenit un celebru cercetător în domeniu. Andrew însă …
Pentru cei interesați de subiectul relației dintre autism și microbii intestinali iată un mic filmuleț de pe youtube