NORADRENALINA – ELIXIRUL VIETII

SPITAL SF. PANTELIMON

Prin primăvară a izbucnit un scandal de proporții la un spital din București (Spitalul Sf. Pantelimon). Pe scurt, din cauza supraaglomerării secției ATI personalul de acolo ar fi euthanasiat bolnavi în faza terminală. Cum? Simplu. Le-au redus doza de NORADRENALINA. Că te și întrebi mirat – o fi medicamentul asta elixirul vietii dacă atunci când ți-l taie ești pa – bun de pus pe năsălie?

Băiet fiind, prin ATI cutreieram

Adică pe vremea când eram rezident urgentist (acum vreo două decenii) am făcut modulul de ATI într-un spital regional, comparabil zic eu cu cele din București (deservește vreo 5 județe). Erau cazuri depășite medical, menținute în viață „pe aparate” cum se spune. Și de multe ori veneau cazuri grave de tineri (mai ale după accidente) care efectiv nu aveau loc. Dar de fiecare dată se găsea o soluție (transferul unor pacienți ameliorați pe secții). Nu îmi amintesc să se fi propus măcar în gluma întreruperea unui tratament vital. Mai ales că ATI-știi sunt niște personaje extrem de încăpățânate, care își extrag satisfacția profesională tocmai din salvarea unor vieți 99,99 % compromise.

Dar să revin …

Care-i faza cu noradrenalina

NORADRENALINA

Cel mai comun mod de a muri pe secțiile de ATI (dar și în viața de zi cu zi) este că îți scade tensiunea sângele nu mai ajunge la organe, aceste dacă nu mai au combustibil se opresc. Iar când tensiunea ajunge la zero – adio. Dacă administrezi bolnavilor un medicament care să le crească tensiunea la loc – i-ai salvat (cel puțin pentru moment). Iar acest medicament este – ai ghicit – tocmai noradrenalina.

De aici însă urmează chestiunile de finețe. Dacă dai prea mult – bubuie (crește prea mult tensiunea). Prea puțin – dai degeaba. După ce crește tensiunea – trebuie reduse dozele. O adevărată inginerie de care îți dai seama din următorul extras de tabel cu doze minime / maxime ce se pot administra

NORADRENALINA

În principiu începi cu doza cea mai mică pe care o crești în funcție de tensiunea pacientului. Apoi când tensiunea a crescut suficient – te „joci” cu dozele ca să o menții.

De 20 de ori mai puțină noradrenalina

La un moment dat în mass-media circula expresia unei asistente „s-a redus doza de noradrenalină de 20 de ori”. Ce vedem în tabel : doza maximă ce poate fi administrată e tocmai DE 20 DE ORI MAI MARE DECÂT DOZA MINIMĂ. Deci e normal ca unui pacient să i se reducă de 20 de ori doza, dacă tensiunea este suficient de mare.

Există crimă perfectă?

Imaginează-ți că ești procuror și anchetezi acest caz. Cred că la un moment dat doctorul anchetat va ajunge să îți pună el întrebări după ce ți-a expus noțiunile despre noradrenalină. Îți trebuie zeci de ani de experiență ca să ajungi, ca anchetator, să sapi acolo unde trebuie. Bine, e rolul Colegiului Medicilor – vei spune. Zâmbete. Știi zicala aia cu corbii și cu ochii. E greu spre imposibil să dovedești fără echivoc că un medic a omorât un pacient. Poate doar dacă medicul îi împlântă de 20 de ori bisturiul în inimă. Dar și atunci va spune că prima a fost din greșeală … iar apoi a încercat să-l resuscite dar a omis să pună bisturiul deoparte …

4 responses to “NORADRENALINA – ELIXIRUL VIETII”

  1. Si daca elixirul a luat alte cai….asta fiind scopul si restul doar efecte…?!!

  2. Poți să gândești fatalist și să dai un răspuns similar celui pe care l-a călcat mașina tocmai pe el
    Sau poți să fii răutăcios și să te întrebi de ce din atâtea cazuri similare tocmai astea au ieșit la suprafață

  3. Eu tot nu inteleg DE CE ar fi vrut sa-i omoare intentionat. Ca sa scape de supra agolmerare si sa se umple in secund 2 cu altii? Din mila? Ce i-a gasit tocmai acum si nu anul trecut sau aucm 5 ani?

  4. Sincer nici nu e asa rau; sa mor rapid si nedureros e o tentatie nu o amenintare.
    Sper vreodata sa se legalizeze eutanasia.
    Teama mea cea mai mare nu e de moarte ci de cat de mult voi suferi.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la ÎN CĂUTAREA MEDICINEI PIERDUTE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la ÎN CĂUTAREA MEDICINEI PIERDUTE

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura