Citesc un articol despre un tată de vreo 44 de ani din Craiova care i-a aplicat fetei sale zicala bătaia ruptă din rai. Motiv pentru care a și fost arestat. Și inevitabil îmi pun întrebarea: oare de ce ajuns un părinte să facă un astfel de gest? Ai văzut acel pui născându-se. Te-ai bucurat de drăgălășenia lui. Te-ai uitat la el cum crește. Te-au bucurat primii pași … primele cuvinte. Zilele de joacă … mânuțele întinse … lacrimile de bucurie cu care l-a întâmpinat pe vreun Moș Crăciun venit din Anglia cu brațele pline de cadouri ….

Și deodată …. Oare chiar își pierd unii părinți mințile? să fi fost oare alcoolul? Sau poate …

De multe ori în ultimii ani mă întâlnesc în urgență cu următoarea situație. copii tineri, adolescenți, cam de vârsta acelei fete, aduși de poliție în urgență. Culeși din vreun parc … sau aduși de la un chef după ce deveniseră prea exuberanți. Sau chiar după ce au agresat pe cineva.

Drogați

Apoi, după câteva zeci de minute vine și un părinte. Sau amândoi. Și încet-încet se ridică un cortina lăsând să răzbată o dramă.

-Domnu doctor, i-am spus de atâtea ori să nu se mai drogheze. Nu am cu cine să discut. Totdeauna privește prin mine și nu zice nimic.

Sau

-Nu am ce să mai fac. Am ajuns să vând din casă. Mi-au dispărut bani. Telefonul.

-Vorbește obraznic. Amenință că se sinucide. Am ajuns la capătul răbdărilor

Sunt scene dureroase.

Cu atât mai dureroase cu cât nu am ce să zic. Primul gând este așa-i trebuie dacă nu a știut să-l educe. Nu e chiar așa. În ultimii ani educația copiilor nu mai e făcută de părinți. Odată ce intră pe porțile școlii copilul privește tot mai mult lumea prin ecran. O lume care nu e perfectă. Dimpotrivă. O lume pe care noi, adulții nu știm totdeauna să o controlăm. Darmite un pui de 7 ani care crede că tot ce zboară se mănâncă … că totul e ca basmele cu Harry Potter în care totul se termină cu bine.

Să interzici accesul copilului la tehnologie? Imposibil fără să riști să devină un exclus. Toți colegii povestesc despre ultimul joc … despre ultimele postări … El ar fi un tăcut inadaptat retras în colțul lui.

Și treptat rolul tău ca părinte se estompează. Alții preiau controlul. Apar anturajele … apoi, inevitabil, drogurile

Desigur tabloul pe care vi l-am descris nu e regula. Dar nici excepția. Cu atât mai mult cu cât de fiecare dată finalul e în coadă de pește. Părintele plânge, copilul bravează spunând că el nu s-a drogat, ca e mare și face ce vrea. Polițistul ridică din umeri … mai ales că de cele mai multe ori testarea antidrog iese negativă (drogurile ce le prizează adolescenții „legale” cum le zic ei, nu pozitivează reactivii). Părintele își ia copilul acasă … iar peste zile sau luni scena se repetă.

Un tată a considerat

că bătaia ruptă din rai e potrivită pentru fiica lui. Poate m-am hazardat aruncând o bănuială asupra motivelor. Nu odată părintele disperat ajungea să spună copilului tragica expresie „dacă mai faci te bat de te omor”. E greu de citit ce se poate întâmpla când ajungi la capătul explicațiilor. Și răbdării. Am avut un caz … de la care am și pornit unul din dialogurile de pe blog, în care un părinte disperat a ajuns să se sinucidă tocmai pentru că nu a mai avut ce face când gurița care zâmbea fericită spunând poezii de Crăciun a rânjit dintr-odată zeflemitor. Iar piciorușele care odată se împleticeau făcând primi pași au apucat-o pe un drum greșit. A tot sperat să se trezească într-o dimineață ca dintr-un vis urât. Iar când și-a dat seama că totul e adevăr a preferat să plece pentru totdeauna într-o lume poate mai bună …

PS. Un nedorit adaus. Citim că undeva prin Valea Jiului o fată s-a sinucis după ce a fost agresată de tatăl ei. Agresată pentru că se droga. Fără comentarii