
Francois Mitterand fost președintele francez cu cel mai lung mandat. 14 ani a condus destinele Franței. Chiar le-a condus, având în vedere că la ei președintele e un fel de rege care face ce vrea el (cea mai clară dovadă e contemporanul Macron). Bine, ca tot omul avea și el secretele lui . Si fiind o personalitate desigur avea secrete pe măsură. Că a fost mason, chiar Marele Maestru al Marelui Orient al Franței parcă nici nu mai contează când orice primar corupt de comună suburbană se laudă că e Mare Mason. Altele sunt cele trei secrete despre care povestim astăzi.
COLABORAȚIONISMUL

Francois Mitterand a fost membru al Partidului Socialist. Tot timpul s-a lăudat cu faptul că a luptat în Al Doilea Război Mondial în rezistență, că a omorât nemți bla bla. Până ce la un moment dat l-au depistat că, după ce a evadat dintr-o închisoare nemțească a făcut parte din guvernul de la Vichy. Petain din poza de alături a fost un fel de Antonescu francez. Acum imaginează-ți că Ceaușescu ar fi evadat de la Doftana. Și după câteva luni s-ar fi tras în poză cu Antonescu.
AMANTA

32 de ani Francois Mitterand a dus o viață personală dublă. Amanta lui, Anne Pingeot, un fel de expert în artă, i-a dăruit o fiică pe care până la urmă a fost nevoit să o recunoască. Și-au scris peste 1200 de scrisori, publicate la 20 de ani după moartea lui. Ultima, pe care Mitterand i-a scris-o cu 3 luni înainte de a muri, se încheia astfel
Ai fost şansa vieţii mele. Cum să nu te iubesc şi mai mult ?
Asta a fost amanta recunoscută oficial. Neoficial a mai fost și o suedeză, Chris Forsne.
BOALA LUI FRANCOIS MITTERAND
În sfârșit am ajuns și la profilul blogului. Încă înainte de a candida pentru al doilea mandat a fost depistat cu un cancer de prostată. omul a recurs la tot felul de terapii care, culmea. au avut efect. A mai supraviețuit vreo 10 ani (ani în care a recurs inclusiv la falsificarea informațiilor din buletinele medicale oficiale) ducându-și la final al doilea mandat de președinte. A murit la vreo trei luni după ce și-a terminat acest mandat.
👍
👍👍👍👍👍