Erau vremuri când pentru a pune un diagnostic corect trebuia să știi mai multe decât să te uiți plictisit peste un CT/ RMN sau să răsfoiești protocoale universale de diagnostic și tratament. Și, culmea, dacă erai consultat de trei medici diferiți toți îți puneau același diagnostic; nu ca acum când ai toate șansele ca cei trei doctori să îți pună patru diagnostice diferite… Atunci ca medic trebuia să fii un fel de detectiv; și să pui cap la cap diferite informații aparent independente trăgînd la final o concluzie sclipitoare.

Arthur Conan Doyle a fost medic oftalmolog. În perioada carierei petrecută profesând la țară, în lungile nopți de iarnă l-a inventat pe Sherlock Holmes, personajul ajuns un fel de prototip al detectivilor dintotdeauna. E un fel de-a spune că l-a inventat fiindcă l-a avut ca model pe un medic, doctorul Joseph Bell; căruia i-a fost asistent în timpul studiilor și care l-a fascinat prin capacitatea lui de a pune un diagnostic plecînd de la aspectul și comportamentul bolnavului. Chiar el spunea:

Orice doctor cu adevărat bun ar trebui să poată spune, înainte ca un pacient să se așeze, o mare parte din problemele pe care acesta le are.

“Detectivul” nostru

Am avut și noi un astfel de doctor-detectiv, e drept, cam cu jumătate de secol mai târziu. Acesta a fost doctorul Iuliu Hațieganu, fondatorul școlii medicale clujene. Facultatea de Medicină din Cluj îi poartă astăzi numele. Un medic sclipitor despre capacitatea căruia de a pune ceea ce se numește blitz-diagnostic circulă numeroase amintiri. Amintiri puse în paginile unei cărți interesante a lui Florea Marin:

Am făcut cîteva fotocopii ale paginilor din această carte în care sînt relatate mostre de perspicacitate ale medicului clujean.

Singura diferență este că noi nu am avut un Arthur Conan Doyle care să îi eternizeze perspicacitatea.