Nu știu voi ce credeți, dar eu pe vremea când nu eram doctor îmi imaginam placa de aterom ca pe o depunere uniformă în interiorul vaselor de sânge. Cam cum de depun reziduurile pe interiorul unei țevi. Și treptat diametrul vaselor de sânge se îngustează pentru ca la final vasul să se astupe și omul să sară în ladă fie de infarct, fie de accident vascular.
Dar uite că nu e așa. Placa de aterom este mai mult un fel de mușuroi local care atunci când crește prea înalt fie se jupoaie de pe arteră, fie se rupe și pleacă la plimbare dus de valul sângelui. Bine, finalul e de multe ori același . Hai să povestim în articolul de azi mai pe îndelete cum se formează și cum se rup aceste plăci. Și consecințele acestor procese.
Să de dăm cu … placa: Ce este placa de aterom
Păi e o chestie așa cam … ca o cocoașă … sau ca un covor sub care s-a ascuns un hamster. Dar să fiu pentru câteva rânduri serios și să-ți dau o definiție beton. Deci:
Placa de aterom (cunoscută medical și sub denumirea de leziune aterosclerotică) reprezintă o acumulare patologică structurală, focală și proeminentă, formată în interiorul peretelui arterelor de calibru mare și mediu. Această formațiune cleioasă nu se depune deasupra peretelui ca un simplu strat de calcar, ci ia naștere direct sub endoteliu (foița fină care căptușește interiorul vaselor de sânge) ca urmare a infiltrării, reținerii și oxidării lipoproteinelor de tip LDL („colesterolul rău”).

De la vehicul refuzat la dop: Cum ia naștere placa de aterom
Așa cum am văzut în episodul despre colesterol și trigliceride, Uzina Fikat.ink își trimite marfa prin camioanele VLDL, care, după ce descarcă trigliceridele, devin vehicule mai mici, încărcate cu colesterol: camioanele LDL
Marea problemă apare atunci când celulele periferice își blochează porțile, anunțând că au depozitele pline. Rămase fără clienți, aceste camioane LDL cu colesterol refuzat încep să rătăcească haotic prin artere. Iată desenul din episodul de care îți vorbeam.

Nu te-am încărcat atunci cu detalii despre scufundarea camioanelor. O fac acum😁. Sub presiunea constantă a sângelui și sub influența radicalilor liberi (stres oxidativ, fumat, alimentație haotică), prelatele acestor camioane se deteriorează: colesterolul se oxidează. În acel moment, vehiculul își pierde stabilitatea și începe pur și simplu să se scufunde în peretele arterial, strecurându-se sub acea foiță fină de protecție numită endoteliu.
Organismul detectează imediat această infiltrare ca pe o agresiune externă și trimite trupele de intervenție rapidă ale sistemului imunitar: macrofagele. Misiunea lor este să „mănânce” și să curețe grăsimea scufundată. Însă macrofagele devorează atât de mult colesterol oxidat până când se prăbușesc din cauza indigestiei, transformându-se în niște celule moarte, galbene și cleioase numite celule spumoase.
Acesta este momentul zero. Peste grămada de vehicule scufundate și celule imunitare moarte, corpul începe să depună calciu și țesut fibros ca să izoleze zona. Felicitări: tocmai s-a format placa de aterom — un morman structural de rugină biologică ce îngustează progresiv țeava prin care trebuie să curgă viața.
Avem placa de aterom. Ce se poate întâmpla cu ea.
Din păcate cu toții avem aceste plăci de aterom. Că sunt mai mari sau mai mici … greu de știut fără investigații. Iar investigațiile se fac de cele mai multe ori abia atunci când apare vreo complicație. Acesta e scopul acestui capitol: să vedem CUM apar aceste complicații.
Dacă placa de aterom ar sta cuminte implicațiile ei nu ar fi atât de grave. Pe măsură ce crește, la început artera se bombează spre exterior. Apoi pe măsură ce crește și începe să astupe lumenul arterei se dezvoltă vase colaterale care suplinesc îngustarea conductei. Abia după ani de zile când obstrucția depășește trei sferturi încep să apară simptomele.
Să vedem acum ce face placa atunci când nu stă cuminte. Pentru a înțelege mai bine cum stau lucrurile o să continui metafora cu hamsterul. Deci ai un hamster și o cameră cu parchet. Pe parchet ai un linoleum iar pe linoleum un covor (covorul este endoteliu arterei – stratul subțire care acoperă artera pe toată ciscumferința ei interioară). Hamsterul tău (care în comparația noastră este miezul gras al plăcii de aterom) s-a ascuns chiar sub linoleum (care este acel calciu și țesut fibros de care vorbeam mai sus).
Scenariul 1: Jupuirea plăcii (Eroziunea superficială)
Acest scenariu este echivalent cu uzura și îndepărtarea „covorului” din metafora noastră. Hamsterul-aterom stă cuminte, protejat în continuare de „linoleum” — capsula fibroasă. Acest fenomen apare adesea sub presiunea constantă, mecanică și turbulentă a fluxului de sânge. Foița fină de protecție (endoteliu — covorul) de deasupra plăcii începe pur și simplu să se jupoaie, să se uzeze ca un covor real pe care se calcă intens. Miezul plăcii (hamsterul) nu o ia la fugă și rămâne izolat sub linoleum, dar peretele arterial își pierde izolarea perfectă, expunând țesutul fibros de dedesubt.

Sistemul de coagulare detectează imediat această jupuire ca pe o rană deschisă. El trimite de urgență plachetele sanguine (trombocitele) să adere la zna aspră și să repare avaria, formând un mic petic — un micro-cheag de sânge (micro-tromb).Când acest proces este unul repetitiv (foița se jupoaie, corpul pune un mic petic de cheag, fluxul îl macină sau îl integrează în perete, apoi procesul se reia), placa își mărește volumul. Strat peste strat, țeava vasculară se îngustează progresiv. Organul deservit este privat lent de oxigenul arterial necesar, instalându-se ischemia cronică — momentul în care, de exemplu, inima începe să urle de durere la efort (angină pectorală) pentru că nu mai primește destul combustibil prin conducta îngustată.
Scenariul 2: Ruperea plăcii (Ruptura masivă)
Dacă în primul scenariu am vorbit despre uzura lentă a covorului, aici vorbim despre o adevărată explozie a podelei. E ca în secolul vitezei: el se petrece în câteva fracțiuni de secundă și reprezintă cauza principală a celor mai mari urgențe medicale — infarctul miocardic acut (IMA) și accidentul vascular cerebral (AVC).
Spre deosebire de plăcile vechi și dure, acest accident se produce de obicei la plăcile mai tinere, așa-zis „instabile” sau „vulnerabile”. Folosind metafora noastră, imaginează-ți că sub podea nu mai ai un singur hamster mic, ci o întreagă familie de hamsteri agitați (un miez lipidic uriaș, moale, plin de grăsime fluidă și inflamație). În schimb, linoleumul de deasupra lor (capsula fibroasă) este extrem de subțire, vechi și putrezit. Poate vei protesta: placa tânără, familie de hamsteri tânără, linoleum putrezit … Să zicem că e vorba de niște tineri proaspăt mutați care nu au avut bani să renoveze complet apartamentul 😁

Iată ce se întâmplă când această structură cedează:
- Fisura fatală: Sub efectul unui puseu brusc de tensiune, al stresului sau al toxinelor din țigări, linoleumul subțire nu mai rezistă și se crapă adânc.
- Evadarea hamsterilor (Embolia): În acea secundă, „parchetul” explodează în interiorul arterei. Curentul puternic de sânge spală interiorul plăcii și smulge bucăți din linoleumul rupt și din miezul moale de grăsime. Toată această mizerie este luată de val (proces numit ateroembolie) și purtată mai departe în fluxul de sânge până când blochează ramificațiile mai mici ale arterei.
- Baricada totală (Tromboza masivă): Pentru corp, expunerea miezului plăcii este echivalentul unei hemoragii catastrofale. Sistemul de coagulare intră în alertă roșie. Nu mai trimite doar un simplu „praf de trombocite”, ci prăbușește o întreagă armată de cheaguri de sânge direct peste gaura din placă. În plus acei hamsteri luați de val astupă și ei, cum am văzut mai sus, arterele mai mici din aval. Ce mai, o adevărată catastrofă nu rareori fatală.
În doar câteva minute, acest cheag uriaș crește atât de mult încât astupă complet și brusc țeava vasculară. Sângele nu mai poate trece deloc. Dincolo de blocaj, țesutul cardiac sau cerebral este lăsat instantaneu pe întuneric, fără nicio picătură de oxigen. Dacă în scenariul jupuirii organul avea timp să urle de durere doar la efort, aici celulele încep să moară rapid în câteva zeci de minute. S-a instalat infarctul. Miocardic sau cerebral, după caz.
Nu mai avem placa de aterom. Ce se întâmplă cu tine.
Bine, placa de aterom nu dispare complet. Doar în scenariul extrem în care dispare purtătorul ei. Să vedem pe scurt care sunt consecințele celor două scenarii de mai sus. Pe scurt, pentru că despre fiecare din cele patru diagmostice-terminus o să povestim pe-ndelete în alte articole de pe blog.
1. Primul scenariu (Jupuirea repetată) – Ischemia Cronică
Aici, meciul se joacă pe termen lung. Conducta se îngustează milimetric, an de an. Sângele mai trece, dar cu porția. Drept urmare, organele nu mor pe loc, ci încep să protesteze doar atunci când le pui la treabă și au nevoie de un supliment de oxigen:
- La inimă: Angina pectorală. Pacientul este bine când stă pe scaun. Însă când urcă scările sau cară o plasă, inima cere mai mult combustibil. Conducta strâmtată nu poate mări debitul, așa că apare durerea în piept – acel semnal de alarmă că țesutul se asfixiază temporar.
- La picioare: Claudicația intermitentă (Boala vitrinelor). Arterele de la picioare sunt îngustate de „peticele” succesive. La mers, mușchii gambei încep să doară intens din cauza lipsei de oxigen. Pacientul se oprește, mimează că se uită la o vitrină până îi trece durerea, apoi mai merge 100 de metri.

2. Al doilea scenariu (Ruperea plăcii) – Catastrofa Acută
Aici nu mai vorbim pe principiul „boală lungă moarte sigură”, ci de un colaps instantaneu. Adică mori pe loc dacă nu se intervine. Când linoleumul crapă și familia de hamsteri evadează în flux, formând un tromb masiv, conducta se blochează complet în câteva secunde. Țesutul din aval nu mai primește niciun strop de sânge și începe să moară (necroză):
- La inimă: Infarctul miocardic acut (IMA). O parte din mușchiul inimii este tăiată complet de la sursa de oxigen. Durerea este violentă, nu mai trece la repaus și fiecare minut contează pentru a salva inima de la distrugere definitivă.
- La creier: Accidentul Vascular Cerebral (AVC). Fie că cheagul astupă o arteră cerebrală pe loc, fie că bucăți din „familia de hamsteri” (emboli) zboară de la carotide direct în creier, rezultatul este dramatic: paralizie, pierderea vorbirii sau mai rău, dacă nu se intervine în primele ore, chiar decesul. Ca și in cazul infarctului miocardic dealtfel.
Acum nu știu dacă te-am lămurit pe deplin cum e cu placa de aterom și consecințele ei. Dar de speriat sunt convins că te-am speriat. Și ca să nu fugi și tu ca familia de hamsteri de sub linoleum … hai să vedem în ce măsură putem evita aceste evoluții catastrofale.
🚨 Atenție! Dacă dumneavoastră sau cineva drag prezentați durere violență în piept care nu cedează la repaus sau semne de asimetrie facială și pierderea vorbirii, nu așteptați! Sunați instant la 112. Timpul înseamnă mușchi cardiac și țesut cerebral salvat!”
Ce facem ca să evităm dezastrele
Sunt două căi de atac: tratament medicamentos și adoptarea unui anumit stil de viață. Să le luăm pe rând cu mențiunea că despre tratamentul meidcamnetos – faimoasele statine – o să citești pe larg un articol la fel de stufos ca acesta.
Terapia medicamentoasă (statinele)
Statinele (cum ar fi atorvastatina sau rosuvastatina) sunt cele mai studiate medicamente pentru stabilizarea plăcii. Ele nu doar că scad colesterolul din sânge așa cum probabil știi, dar au și efecte protectoare directe asupra peretelui arterial:
- „Uscarea” miezului lipidic: Statinele forțează celulele din placă să elimine colesterolul stocat acolo. Miezul moale și fluid se micșorează și devine mai dens sau se calcifică parțial. Un miez mai mic exercită o presiune mult mai mică asupra „linoleumului” de deasupra. Cum ar veni omoară hamsterul / familia de hamsteri (sau, dacă ți-e milă de ei, să zicem că doar îi adoarme 😁)
- Blocarea „moliilor” (metaloproteinazele): În interiorul plăcii inflamate există niște enzime care funcționează ca niște molii – ele rod și distrug fibrele de colagen din „linoleum”, făcându-l subțire și fragil. Statinele blochează aceste enzime, oprind degradarea capsulei fibroase.
- Stimularea „constructorilor”: În același timp, aceste medicamente ajută celulele musculare netede din arteră să producă mai mult colagen nou. Astfel, „linoleumul” devine vizibil mai gros, mai dens și mai rezistent la presiunea sângelui.
- Efectul antiinflamator puternic: Inflamația face ca peretele arterei să fie „fiert” și fragil. Scăzând inflamația locală, placa se calmează și riscul de fisurare scade dramatic.
Stilul de viață
Modificările din viața de zi cu zi vin să completeze perfect acțiunea tratamentului medical:

- Activitatea fizică regulată (Antrenamentul cardiovascular): Când faci sport, mișcarea sângelui prin artere stimulează celulele endoteliale („covorul”) să producă oxid nitric. Acesta este un gaz protector care relaxează arterele, scade presiunea mecanică asupra plăcii și stimulează vindecarea naturală a endoteliului, reducând jupuirea. De asemenea, efortul fizic este cel mai puternic motor pentru dezvoltarea acelor vase colaterale (bypass-urile naturale) despre care am vorbit.
- Alimentația de tip mediteranean: Bogată în antioxidanți (ulei de măsline, nuci, legume, pește), această dietă reduce radicalii liberi din sânge. Radicalii liberi sunt cei care „ruginesc” (oxidează) colesterolul. Colesterolul oxidat devine extrem de toxic și iritant sub „linoleum”, provocând inflamație. Dacă mănânci corect, grăsimea din placă devine mai puțin agresivă.
- Renunțarea completă la fumat: Fumul de țigară conține toxine care distrug direct „covorul” (endoteliul) și inhibă sinteza de colagen. Practic, fumatul „arde” linoleumul, făcându-l extrem de fragil. Când o persoană se lasă de fumat, capacitatea arterelor de a repara capsula fibroasă revine rapid la normal.
- Controlul riguros al tensiunii arteriale: O tensiune mare (hipertensiune) înseamnă că sângele lovește cu putere, ca un hidrant, în pereții arterelor. Acest stres mecanic constant poate crăpa un linoleum subțiat. Menținerea tensiunii sub 130/80 mmHg reduce la minimum stresul fizic aplicat pe placă.
Ufff. Din nou te invidiez că doar citești articol. Nu mi-a ușor, crede-mă dar dacă ai avut răbdare să citești până aici ma simt obligat să continui să-ți păstrez curiozitatea cu trei
Întrebări și răspunsuri (FAQ)
Dacă plăcile vechi îngustează artera, de ce se spune că plăcile „tinere” sunt cele mai periculoase?
Plăcile „bătrâne” au avut timp să se întărească (se calcifică) și au un înveliș gros, fiind stabile; în plus, corpul a avut timp să construiască vase colaterale (bypass-uri naturale) în jurul lor. În schimb, plăcile tinere sunt ca niște coșuri pline cu puroi: au un miez de grăsime moale, aproape lichid, și un înveliș extrem de subțire și fragil. Ele nu blochează mult artera (sunt silențioase), dar se pot rupe brusc la un vârf de tensiune sau stres, provocând un infarct fulminant fără niciun avertisment prealabil. Tinerii care fac infarct au mult mai mari șanse să moară din cauza lui decât bătrânii.
Odată ce o placă de aterom s-a format, mai poate ea să dispară complet prin tratament?
Nu în totalitate, dar scopul medicinei moderne nu este ștergerea ei, ci stabilizarea ei. Prin tratament corect (statine) și stil de viață, miezul gras al plăcii se „usucă”, iar învelișul fibros devine extrem de gros și dur. Placa se micșorează ușor în volum (fenomen numit regresie parțială), dar cel mai important este că devine imună la rupturi. O placă stabilizată nu te mai poate ucide.
Cum pot afla dacă am o placă de aterom vulnerabilă înainte să fac un infarct sau un AVC?
Deoarece aceste plăci nu dau dureri până nu se rup sau nu blochează vasul, ele trebuie căutate activ prin investigații imagistice. Cele mai accesibile și eficiente metode sunt ecografia Doppler de carotide sau de artere periferice (care vede direct grosimea „linoleumului” și mărimea plăcii) și CT-ul de scor de calciu coronarian sau angio-CT-ul coronarian (care evaluează starea arterelor inimii). Discută cu medicul tău cardiolog pentru un screening personalizat, mai ales dacă ai factori de risc (fumat, diabet, tensiune sau colesterol mărit).
La final te las să te delectezi cu o animație video mai scurtă de un minut. Dacă tot ai rezistat până aici merită, zic eu.
O mică chestie de subtilitate. Care e deosebirea dintre aterom și ateroscleroză? „Ateromul (placa) este caracteristica definitorie a unei boli numite ateroscleroză . Când aveți ateroscleroză, aveți acumulare de placă în artere” E un citat din articolul de la Mayo clinic despre acest subiect care bănuiesc că te-a epuizat și pe tine citindu-l. Ce să mai zic de mine.😑😣
🚨 Disclaimer medical
Informațiile prezentate în acest articol au un caracter pur educativ și informativ, fiind menite să explice mecanismele fiziopatologice pe înțelesul tuturor despre placa de aterom. Utilizarea metaforelor și a materialelor vizuale are scop didactic și nu înlocuiește sub nicio formă consultul medical de specialitate, diagnosticul clinic sau schemele de tratament prescrise de medicul cardiolog sau neurolog. Dacă aveți factori de risc cardiovascular (fumat, diabet, hipertensiune, colesterol mărit) sau prezentați simptome precum dureri în piept la efort sau dureri la mers, adresați-vă de urgență unui profesionist în domeniul sănătății pentru investigații amănunțite.

