Hemoglobina glicozilată (sau glicata) este o analiză mai puțin cunoscută până nu demult. Oricum față de sora ei mai mare și mai puțin exactă glicemia era aproape o anonimă până nu demult. Dar de câți anii este tot mai solicitată efectuarea ei de către marile laboratoare.
Am spus mai puțin exactă? Da, pentru că de multe ori deși ai glicemia bună până la urmă se dovedește că ai totuși un diabet ascuns. Cum asta? Hai să-ți dau un exemplu. Mergi la serviciu în fiecare dimineață cu mașina, tu fiind cel care conduce. Din când în când mai bei un păhărel pentru că … nu te poți abține până la prânz când te întorci acasă și îți dai în petec. În trei luni ai cedat ispitei de vreo cinci ori. Niciodată nu te-a oprit agentul de circulație în acele zile. Te-a controlat de patru ori când erai „curat”. Deci cum ar veni nu ești un consumator de alcool din punctul lui de vedere.
Dar dacă s-ar inventa o fiolă care să măsoare o medie a alcoolului total pe care l-ai consumat în cele două luni ai fi etichetat fără dubii ca un dependent de alcool. Ei bine cam asta face analiza hemoglobina glicata. Îți determină o medie a glicemiei pe o perioadă de trei luni. Chiar dacă în această perioadă ți-ai făcut de vreo patru ori glicemia și ți-a ieșit normală, pe glicata nu o poți minți.

Actorul principal – definiție glicata
Hemoglobina glicozilata numita si glicată sau hba1c este o analiza de sânge care mâsoarâ o medie a glicemiei pe o perioada de trei luni fiind cel mai precis test din medicina de triaj pentru depistarea unui diabet ascuns sau monitorizarea prediabetului.
Cum vine treaba cu glicozilarea
Acuma că tot am început povestea cu mașinuțe și șoferi să continuam în aceeași notă. Orașul Diabești are 1000 de mașinuțe care circulă pe șosele. Fiecare mașină arată ca p globulă roșie și transportă un oxigen. Când ajunge în locul de destinație (pe care îl identifică privind prin parbriz) oxigenul coboară.
Problema e că prin Diabești zboară niște bulgări de glucoză mari. Când un bulgăre dintr-ăsta se lipește de parbrizul uneia din aceste mașini, îi duce vizibilitatea la zero și oxigenul nu mai știe unde să coboare. Deci aceste „mașini bulgărizate” nu mai funcționează cum trebuie. Normal bulgării ăștia de glucoză produc inactivarea a maxim 55 de mașini din cele 1000. Dar dacă numărul de bulgări de glucoză crește, normal că lovesc mai multe mașini și le defectează.
Exact asta se petrece în sânge. Bulgării de glucoză se lipesc de mașinuțele – hematii (ce conțin hemoglobină) și le defectează făcându-le să nu mai elibereze oxigenul. Dacă numărul de bulgări-glucoză crește, crește și numărul de mașini defectate. Dacă normal sunt 55 dintr-o mie (adică 5,5%) se poate trece ka 70 sau mai multe. Deci peste 7%.

Cam asta e pe scurt poveste mașinuțelor bulgărizate. Adică a … hemoglobinei glicozilate😁. Cu cât mai mare ai concentrația de glucoză (glicemia) proporția de hemoglobina glicată e mai mare iar tu treci de la normal la prediabet și apoi direct la … Diabești.
Cât e glicemia la o anumită valoare a glicatei
Hemoglobina glicata e un procent. Glicemia un număr. Cum facem să transformăm un procent întru-un număr? Simplu ne uitam într-un tabel. Acest tabel cu hemoglobina glicozilata sau glicata și echivalent în valorile glicemiei e numit de anglo-saxoni regula lui Thomas. Nu am găsit regula dar am găsit tabelul făcut pe baza ei. Iată-l

Atenție la unitățile de măsură. Pe prima coloană sunt unitățile de măsură standard de la noi adică mg/dl. În care glicemia normală e sub 120.
Pe scurt, dacă ai avut glicata de 7 înseamnă că în ultimele trei luni media glicemiei a fost de 154. Cam mult … Dacă vrei să te joci cu cifrele uite aici un site unde procedezi ca la cursul valutar: bagi valoarea ce ți-a ieșit la analiza glicata și obții glicemia medie.
Pregătirea pentru recoltare, cât costă
înainte de recoltare
Dacă ți se recoltează doar analiza HbA1c nu ai nici o restricție. Dar cum de obicei ai recomandarea de a face mai multe analize, inclusiv o glicemie, nu trebuie să mănânci nimic cu 12 ore înainte, nu alcool, nu țigări, cu cafea. Nici efort fizic intens cu o zi înainte. Doar apă plată. Și desigur specialitatea casei adică „răbdări prăjite”😀😁
din ce se face
Tot din sânge. Și tot din vena de la plica cotului.
hemoglobina glicata pret
Normal nu ar trebui să depășească 70 RON adică 14 €. Dar dacă se adaugă tot felul de taxe de recoltare ar putea ajunge la 100 RON adică aproximativ 20 €. La prețurile din anul 2026 desigur. Desigur dacă ai bilet de trimitere e gratuit.
când primesc rezultatul
Dacă ți s-a recoltat în orașul unde e și laboratorul central al firmei poți primi rezultatul chiar în aceeași zi, mai probabil a doua zi. Dacă ești dintr-un oraș mai mic poate dura și trei zile până îl primești.
Cum interpretez rezultatul de hemoglobina glicata
E destul de simplu. Sunt cele trei categorii: normal, diabet și cea intermediară. Nu o cheamă post normal ci prediabet.

La ce interval trebuie repetată analiza – pentru control
Depinde în ce categorie te încadrezi după analiza inițială sau ce tratament urmezi. Indiferent de tratamentul prescris, ideea cheie este că nicio schimbare nu se vede pe foaia de analize de pe o zi pe alta! Pentru că o globulă roșie trăiește în medie 3 luni, tratamentul are nevoie de minimum 90 de zile pentru ca noua flotă de mașinuțe să fie testată la laborator. De aceea, glicata se repetă strict la 3-4 luni, niciodată mai devreme!
- normal – control peste trei ani
- prediabet – control peste un an
- diabet cu pastile – control la fiecare 6 luni (de două ori pe an)
- diabet cu insulină – control la fiecare 3 luni (de patru ori pe an).
Am rezultatul peste 5,7%. Ce fac să o scad?
Deja intri pe mâna doctorilor. Nutriționiști, diabetologi. Depinde exact de valoare care ți-a ieșit la analiză.
Tratament prediabet
Aici situația este complet reversibilă. Nu ai nevoie de insulină sau de tratamente grele, ci de o disciplină de fier în bucătărie:
- Tăierea combustibilului prost: Elimini complet zahărul rafinat, sucurile acidulate și carbohidrații simpli (patiseria, pâinea albă). Mai puțini bulgări în aer înseamnă parbrize curate.
- Activați motoarele: Mișcarea fizică (mersul pe jos, sala, alergatul) funcționează ca un aspirator de glucoză. Mușchii puși la treabă sug zahărul din sânge pentru a-l transforma în energie, lăsând mașinuțele-hematii libere să își transporte oxigenul.

Dacă ai fost încadrat la diabet
Când bulgarii au blocat deja peste 65 de mașinuțe din 1000, stilul de viață nu mai este suficient ca în primă fază. Medicul specialist diabetolog va introduce armata de curățare – tratament oral sau injectabil. Nu intru în detalii, problema e prea complexă pentru a discuta despre ea pe internet.

Întrebări, dileme și alte probleme.
Dacă am boli ale hematiilor pot să influențeze analiza?
Da. Chiar și dacă ai primit sânge (transfuzie) analiza poate fi alterată. De asemenea sunt afecțiuni hematologice în care viața hematiilor e mai scurtă. Modul în care e influențat rezultatul în fiecare caz e mai complicat de explicat aici. O va face medicul tău după ce îi vei da toate detaliile despre boala ta hematologică.
Glicemia mea de azi este 103, dar glicata a ieșit 6.86. Este posibil?
Da, este perfect posibil și este cel mai clar semnal al unui diabet ascuns! Valoarea glicemiei de 103 arată doar cantitatea de zahăr din sânge din secunda în care te-a înțepat în deget. Dacă ai ținut post în acea dimineață, glicemia va părea normală. Însă valoarea de 6.86% a hemoglobinei glicozilate dovedește că în ultimele 90 de zile ai avut episoade repetate în care zahărul a explodat în corp (valori de 160 sau mai mari). Glicata face o medie ponderată, nu o simplă medie aritmetică, penalizând dureros excesele tale alimentare!
De unde a mai apărut și glicata asta? Pe vremuri era mai simplu.
Multe erau mai simple cândva. Mergeai la laborator, te înțepa în deget. Aveai 100 plecai fericit acasă. Aveai 200 te trimitea la diabetolog … dar cine mergea. Apoi aveai 1000 și cel mai probabil venea diabetologul la tine. În urgență. Iar dacă aveai 2000 erai trimis din nou. La morgă. Apoi până să apară hemoglobina glicozilată s-a inventat glicemia a jeun. Dar asta avea și ea limitele ei. Mulți păpau bine seara … alții beau cafeaua de dimineață. Sau mai făceau ceva mișcare ca să dea bine la asistenta de la laborator. Cert e că și analiza astă dă destule erori. Așa că a apărut din spuma mării cum se spune … glicata.
Nu am încredere în regimuri și alte chestii dintr-astea.
Sunt persoane cu aceste prejudecăți. Sau pur și simplu le e groază la ideea de a avea restricții toată viața. O putem da pe filozofie. Dacă boala e rezultatul unui fel greșit de a fi (stres, concepții despre lume, gânduri agresive) atunci tratamentul evident este corectarea acestor deviații. Poți considera și faptul că mănânci ce nu trebuie ca o deviație comportamentală care duce le boala numită diabet. Pe care să o corectezi. Prin regim.
Filmul de la profesioniști
Un scurt intermezzo video de la clinica Cleveland unde vei putea admira aceiași bulgări de glucoză
Cit despre ce mai poți citi … dacă ai diabet site-ul Asociației Americane de Diabet îți va da cu siguranță răspunsuri la multe întrebări. Dacă intri pe site o să vezi cum curg donațiile în colțul ecranului – aproape la secundă câte 50-100 $. Pe siteul medline poți afla când e indicat să faci acest test
🚨 Avertisment medical (Disclaimer)
Informațiile medicale, fiziopatologice și didactice prezentate în acest articol au un scop pur educativ și informativ, fiind destinate exclusiv înțelegerii mecanismelor biologice din spatele hemoglobinei glicozilate (HbA1c) și a riscurilor metabolice asociate diabetului zaharat, și nu înlocuiesc sub nicio formă consultul medical de specialitate, diagnosticul clinic individualizat sau schemele terapeutice prescrise de medicul dumneavoastră diabetolog.
Valorile de referință ale HbA1c (normoglicemie, prediabet sau diabet) și interpretările biochimice necesită întotdeauna o corelare clinică personalizată, ținând cont de eventuale patologii asociate (cum sunt anemiile sau alterările ciclului de viață al globulelor roșii). Nu modificați tratamentul hipoglicemiant, nu introduceți diete drastice și nu interpretați analizele izolat fără acordul expres și supravegherea unui medic specialist.

Dorința mea a fost să scriu un articol care să facă cititorul să ÎNȚELEAGĂ în primul rând niște mecanisme. Pentru că atunci când înțelegi ceva regulile ți le scrii singur, pe măsura personalității tale. Regulile de la final se vreau doar un ghid pur orientativ.
Este interesant ,trebuie regurile respectate !