Dacă în prima parte vorbeam despre o boală mai puțin cunoscută (scleroza laterală amiotrofică SLA) azi punem reflectorul pe, poate, cea mai veche angoasă a omenirii: cancerul. Cred că de cancer știau, vorba aia, până și dacii și romanii. Iar despre cauzele lui se știe cu certitudine cam tot ce se știa pe atunci.

Nimic nu e 100% sigur când e vorba de cauzele cancerului. Teoria genetică e tot mai praf (procente însemnate de persoane posesoare de oncogene nu fac cancer în timp ce destui bolnavi nu au aceste oncogene). Teoria agenților carcinogeni e și ea pulbere (fumători de o viață ajung la peste 100 de ani și după ce se lasă de fumat mor).

Iar atunci când nu știi de ce, nu știi nici cum. Tratamentul cancerului e similar cu cel de acum sute de ani. Desființezi tumora cu tot ce e în jur. Doar mijloacele diferă – acum se folosește chimioterapia, radioterapia sau chirurgia microscopică. Atunci se folosea, probabil, iataganul.

Nu o să-mi propun aici să dezleg această nedumerire milenară. Doar să mai adaug un semn de întrebare. Și nici măcar nu este ceva original ci doare sintetizez constatările lui Gabor Mate publicate în lucrarea de care vă vorbeam și în episodul precedent: Cand corpul spune NU.

Acum însă o să discut doar despre un singur tip de personalitate. Ca să-l citez pe autor

Pacienții cu cancer tind să-și nege și să-și reprime impulsurile conflictuale și emoțiile într-o măsură mai mare decât alte persoane

Adică, mai franc spus, dacă te enervezi pe cineva și în loc să-i dai (măcar) o palmă preferi să pleci capul și să-l aprobi tacit. Dacă ești cu prietena/soția la un film romantic preferi să stai impasibil ca un sfinx în loc să suferi alături de actorii principali (și, eventual, de parteneră). Dacă într-o relație preferi să te adaptezi docil cerințelor celuilalt în loc să-ți impui punctul de vedere.

Desigur te vei revolta spunând că dacă acționezi conform impulsului spontan vei fi catalogat, eufemistic vorbind, ca necioplit. Sau bădăran. De acord. Tocmai de aceea în titlul articolului apare sintagma cu oamenii buni. Ești bun și civilizat – îți asumi riscul. Cancerul. Și moartea.

Și totuși cancerul …

Sunt doctori care au descoperit șocați că pacienții cu răspuns favorabil la terapia contra cancerului sunt aceia conflictuali. Care contestă diagnosticul și, uneori tratamentul. Am avut și eu o astfel de pacientă de 45 de ani fumătoare a patru pachete pe zi și care a contestat vehement diagnosticul de cancer pulmonar. E drept că, la insistențele familiei, a urmat chimioterapia dar trăiește bine-merci și acum la peste doi ani de la diagnosticare. Și a redus la jumătate consumul tabagic – doar două pachete pe zi 😁.

Explicația dată de autor e legată de sistemul imun. Care are rolul de a distruge celulele canceroase. Sistem imun afectat de stresul continuu prezent la aceste persoane. Cum care stres? Păi dacă te enervează vecinul de deasupra când face chef noaptea și în loc să-i dai un pumn (în ușă, nu te gândi la prostii😀) preferi să ții in tine, normal că e un stres care te va măcina zile în șir. Bine, nu faci cancerul din cauza vecinului, dar cam asta e ideea. Un stres, o emoție reprimată te „macină” cum se spune o perioadă mult mai lungă decât dacă „explodezi” spontan și după aceea eventual îți ceri iertare …

Acum vei decide poate ca de mâine să urli la toată lumea și să împarți pumni în dreapta și în stânga. Nț. Nici asta nu e bine. Pentru că te vei încadra în categoria de personalitate A predispusă la afecțiuni cardiace culminând cu infarctul. Deci vei avea de ales între a crăpa brusc în timpul unei crize de furie și a muri lent într-o secție de îngrijiri paliative sub privirile compătimitoare ale rudelor. Care vor spune după aceea „Păcat de el că a fost un om bun …”