IPOCRIZIA OAMENILOR

Să discuți cu un medic, fie în cabinetul de consultații fie ca amic la un pahar de vorbă, este de multe ori o întreprindere dificilă. Mai ale dacă nu ești din domeniu. Laic cum ar veni. Iar dacă apuci să te contrazici cu el pe subiecte tabu gen vaccinuri, COVID sau psihoneuroimunoendocrinologie* este ca și cum ți-ai aprinde paie în cap. Vei fi privit parcă ai fi adept al Pământului plat sau al spiridușilor neastâmpărați. Iar oricâte argumente vei aduce finalul implacabil va fi că „știința a demonstrat” sau „dovezile sunt indiscutabile”. ipocrizia oamenilor …

Și totuși de multe ori – de cele mai multe ori îmi permit să spun – în mintea acestor oameni lucrurile nu stau chiar atât de tranșant. Oare ce te face să ai cea mai mare încredere în teoriile cuiva? Faptul că el însuși le aplică în viața lui. Fie că ele au sau nu rezultate. Oare cine e mai credibil în știința lui: un medic chinez de 100 de ani care îți recomandă ierburi și acupunctură sau un cardiolog care moare la 50 de ani de infarct după ce o viață întreagă a prescris pastile?

Dar să nu mergem chiar așa de departe. Doctorii cu care discuți … sau care te consultă sunt vii și (încă) vioi și darnici în a da sfaturi. Să discutăm două ipostaze ale interacțiunii cu medicii.

Scena 1.

Ești în cabinetul de consultații. Marele doctor stă încruntat în spatele biroului. Te dojenește cu un glas metalic pentru obiceiurile tale mai mult sau mai puțin recunoscute care au sfârșit prin a-ți afecta sănătatea. Ochii îți cad în pământ – te simți vinovat, ce mai. Și privind spășit în jos ce zărești în buzunarul halatului medicului!! UN PACHET DE ȚIGĂRI !!!

Întrebarea vine de la sine: acest om fie e bolnav psihic și se automutilează … fie nu crede el însuși o iotă din tratatele pe care le-a citit și care asociază categoric cancerul cu fumatul. Presupunând că pentru a ajunge medic e totuși obligatoriu să nu fii un psihopat (deși … 😊) rămâne varianta a doua. Adică aceea că Marele Doctor nu dă doi bani pe știința pe care cu atâta emfază o susține în fața pacienților. IPOCRIZIA OAMENILOR

Scena 2.

Asta e o amintire din studenție. Cursul de Boli Metabolice. Titular la catedră un tip cu alură aproximativ pătrată. Nu, nu un fel de Arnold, nu vă speriați. Un obez … morbid cum ar suna termenul. Și tipul respectiv ne explica nouă cum e cu metabolismul, cu excesele alimentare și dietele sănătoase. Bine, asta se întâmpla pe vremea când drweather nu era cârcotașul de acum ci un student cu ochelari de cal. Revin ca dilemă: oare omul chiar credea ceea ce spunea despre diete și metabolism? Presupunem că la un moment dat o fi crezut … le-a aplicat pe el însuși. Iar rezultatul …IPOCRIZIA OAMENILOR

Bine, ar mai fi și alte situații. Medicii alcooliști de exemplu. Nu insist. Dacă crezi cu adevărat în medicina pe care o practici, o aplici în primul rând pe tine însuți. Dacă ții le propria sănătate. Un exemplu ar fi Flavius Țurcanu. Omul nu e doctor, dar a găsit într-un tratat de oftalmologie ipoteza unui medic din secolul trecut care contrazice teoria actuală a funcționării globului ocular. Și pornind de la această nouă-veche teorie a ajuns să renunțe la ochelari (o să tratez subiectul în curând). Deci dacă crezi că ceva funcționează aplici la tine. Și dacă într-adevăr funcționează tu ești dovada vie a corectitudinii ipotezei. Dar dacă tu arăți ca o morsă și predici despre regimul alimentar ….

• Psihoneuroimunoendocrinologia (PNIE) este un domeniu științific interdisciplinar, o extensie a psihoneuroimunologiei (PNI), care integrează neuroștiința, endocrinologia, imunologia, psihologia și alte discipline pentru a studia complexa interacțiune dintre sistemele nervos, endocrin și imunitar, cu accent pe modul în care stările mentale și emoționale influențează funcția acestora

IPOCRIZIA OAMENILOR