
LIGATURA MAMARĂ INTERNĂ
Povesteam zilele trecute despre extraordinar de eficienta procedură artroscopică de tratament a gonartrozei. Care procedură, după cum am văzut, are exact același efect ca și placebo. Adică toată procedura artroscopică de 5000 coco are exact același efect cu simularea unei intervenții. Azi o să vorbim despre o operație mai pretențioasă. Ligatura mamară internă. Operație care se făcea pe la mijlocul secolului trecut pentru ameliorarea simptomelor din angina pectorală.
Ce este de fapt ligatura mamară internă
Pe scurt, se întrerupe o arteră din vecinătatea inimii (artera toracică internă sau artera mamară). Se spera ca organismul să dezvolte artere colaterale prin care să se ocolească întreruperea. Ceva gen vrei să irigi Bărăganul prin blocarea Dunării în speranța că apele vor forma canale laterale până la Marea Neagră.
Procedura a avut un succes remarcabil, observându-se ameliorări spectaculoase la pacienții operați. Au apărut însă suspiciuni când unora dintre acești pacienți li s-a făcut autopsia. La care s-a văzut că de fapt nu au apărut nici un fel de canale colaterale. Așa că un grup de sceptici (fi-le-ar numele în veci damnat) s-au apucat să deschidă toracele pacientului dar fără să îi facă de fapt nimic. Iar apoi l-au închis la loc. Și să vezi minune: începeau aștia (pacienții pseudo-operați) să alerge ca apucații, nu mai luau pastile și nu îi mai durea nimic. Deși nu li se făcuse practic nimic.
Reacția imediata a lumii medicale – au renunțat la operație. Găsiți aici un articol despre această năstrușnică operație („sham operation” înseamnă operație-farsă. Adică placebo). Vă transcriu doar concluzia raportului.
O operație simulată a fost comparată cu ligatura mamară internă la pacienții
cu angină pectorală. Ameliorarea pacientului a fost identică. Electrocardiograma de efort nu a fost
modificată de niciuna dintre proceduri.
În prezent se practică o intervenție ceva mai laborioasă. Se ia o bucată de venă de la picior și se montează la inimă – faimoasa operație de by-pass coronarian. Culmea că au apărut și de data asta cârcotași care s-au apucat să verifice prin angiografie ce se întâmpla cu vasele transplantate. Ai ghicit. De cele mai multe ori ele se trombozează devenind nefuncționale. Bineînțeles că lumea medicală, mult mai vigilentă în zilele noastre, nu a mai continuat cu experimentul placebo … LIGATURA MAMARĂ INTERNĂ
Cine are chef de lecturi suplimentare poate citi

sau două scurta articole de pe net aici și aici. O să închei cu un citat din ultimul
Într-un studiu amplu al intervențiilor chirurgicale elective (astm, obezitate, boala Parkinson, reflux acid și dureri de spate), s-a constatat că, în mai mult de jumătate din cazuri , oamenii ar fi avut cel puțin un rezultat bun dacă ar fi suferit o intervenție chirurgicală falsă în loc de una reală.
În ultimul articol din serie ne vom întreba împreună ce-i de făcut? Desființăm medicina și ne tratăm doar cu placebo? Sau băgăm capul în pământ ca struțul și mergem mai departe…

LIGATURA MAMARĂ INTERNĂ


Lasă un răspuns