Nu mi-a plăcut niciodată să port mască. Nu din spirit de frondă – nu mai sunt un adolescent teribilist care să braveze fără motiv. Pur și simplu am văzut în mască un accesoriu inutil. Fie și pentru simplul motiv că nu am întâlnit vreo mască prin care să nu simt nici un miros. Și din moment ce trec particulele odorizante, virușii care sunt mult mai mici … Iar a mă ascunde în spatele unui scut inutil consider că e un semnal de frică pe care îl dau pacienților.

Desigur în timpul panedmiei recente trebuia, fie și în eventualitatea vreunui control, să o port … desigur sub bărbie. Normal că am prins virusul în ediție princeps – undeva prin decembrie al anului 2020. Am prins și reeditarea din 2022.

Iar până la urmă o gripă hibernală e un bun antrenament pentru sistemul imunitar. Care dacă stă prea mult nefolosit fie slăbește (imunitate scăzută) fie începe să atace propriile celule (boli autoimune).

Începutul iernii

mi-a oferit prilejul unei noi lupte. Sincer nu știu de unde am cules virusul gripal ediția 2024. Poate de la bătrânelul necăjit adus de nevastă cu forța să se interneze ca să nu i-l transmită și ei. Poate …. Dar în luptă nu contează de unde a venit glonțul care te-a zgâriat pe umăr … ci mai degrabă să încerci să oprești cât mai repede hemoragia.

Norocul meu este că am câteva zile libere așa că pot să mă lupt cu virusul după regulile mele. După ziua de preludiu (știți și voi … ușoare dureri musculare, oboseală, subfebrilități) vine ziua în care chiar mă simt bolnav. Desigur ceaiul fierbinte, ora de culcare ceva mai timpurie (nu, nu am sărit peste faza cu tratamentul medicamentos. Cei care mă urmăriți de ceva timp cred că nici nu v-ați așteptat la o asemenea fază…)

Deci capul pe perină, un somn care nu prea vrea să vină așa devreme ….

Și deodată

– CONTINUAREA ÎN ARTICOLUL DE MÂINE –