Era, parcă, ultimul an de rezidențiat. În spitalul acela mare unde ajung, într-un final mai mult sau mai puțin fericit, multe din cazurile povestite la rubrica Un caz pe zi. Ora șase dimineața. Parcă toamnă, deci cocoșul cred că apucase să lanseze prima cântare. Final de gardă la UPU, eu fiind, reamintesc, simplu rezident, în umbra unui coleg medic urgentist adevărat. Unul așa… mai șmecher după cum vă veți da seama.

Pe ușa urgenței intră puțin precipitat un cuplu elegant. Un el serios, cu chelie și sacou elegant, alături de o tipa genul call-girl. Poza de alături e orientativă, că doar nu a venit în urgență însuși prințul de Monaco 😁😁.

– Domnul doctor (se adresează distinsul domn colegului, eu fiind oarecum de umplutură) nu știu de ce am transpirat așa … dintr-o dată.

Colegul, cu ochii la blondă, încearcă o anamneză.

– Pe la ce oră?

– Nu de mult, acum vreo jumătate de oră – o oră

– V-a durut ceva ?

– Nu, nimic

– Făceați cumva jogging-ul de dimineață?

– Nu, nu sunt genul. Stăteam în pat.

Colegul surprinde zâmbetul discret al partenerei și mută decisiv

– A, erați cu doamna …

– Da, desigur răspunde ușor stingherit.

– Și … erați deasupra?

Pacientul răspunde printr-un zâmbet larg

– Pai data viitoare ar fi bine să o lăsați pe dânsa deasupra și nu o să mai aveți probleme de transpiratie.

Moment în care pacientul își duce mâna la piept, chiar pe mijloc. Gest edificator pentru o durere de inimă brusc instalată. Acuma să nu-ți imaginezi o scenă de film cu distinsul domn prăbușindu-se pe gresie, horcăind, zvârcolindu-se de 2-3 ori și dându-și sfârșitul în brațele amantei neconsolate. Omul s-a întins pe targă, i s-a făcut urgent o EKG care după cum cred că ați bănuit, arăta un infarct. Tipul era diabetic și de aceea primul episod ischemic, desigur mai ușor, nu a fost dureros.

Iată că iarăși

m-am întins cu vorba. Pe cât îmbătrânesc simt nevoia să povestesc mai mult decât să explic, Așa că amânăm pe mâine enumerarea cauzelor de transpirație abundentă.