Ore 15.00 … ora schimbului de tură. Fiind cel care intră, mă apropii nu foarte entuziasmat de salonul urgenței. Beep-ul monitorului se aude tot mai clar … e primul semn că acolo e un caz deosebit.

De fapt ambele tărgi din camera de resuscitare sunt ocupate. Pe una – o femeie intubată ce tocmai urmează să fie transportată pe secția de reanimare. Pe cealaltă o ființă slabă, pe care cu greu o ghicești sub o plapumă mai grea parcă decât sufletul care abia mai respiră sub ea.

Atenția personalului fiind focusată pe cazul mai complicat, mă apropii de cealaltă targă. Între timp colega apucase să îmi spună că e un caz terminal, o femeie cu cancer ovarian stadiul 4B care așteaptă transferul la spitalul cu secția de oncologie.

Îndepărtez încet pătura grea, pentru un contact vizual cu pacienta. În fundul orbitelor doi ochi obosiți se deschid dar privesc parcă prin mine. Un aplecat imperceptibil din cap răspunde afirmativ unor întrebări de rutină. Nefiind conectată la monitor îi caut reflex încheietura mâinii pentru a-i palpa pulsul. Mâna scheletică se lasă greu mișcată, încercând parcă să protejeze ceva … un ceva care se zărește greu de sub plapumă, un fel de blăniță … sau o mică perină … nu-mi dau prea bine seama.

Atmosfera se destinde treptat. Bolnava intubată pleacă pe ATI. După încă vreo 10 minute vine și ambulanța pentru transportul bolnavei la secție de oncologie. Două perechi de mâini vânjoase o mută rapid pe targa ambulanței. În urmă rămâne acel ghemuleț de blană care se dovedește a fi un iepuraș arhaic cu urechi lungi și ochi verzi. Un geamăt imperceptibil, o mână care se întinde inutil în urmă … Infirmiera strânge cearceaful cu iepuraș cu tot și îl aruncă cât-colo mergând după un sac menajer.

Privesc mica jucărie și încerc să-mi imaginez o amintire. Nu am timp. O femeie tânără intră în salon și se grăbește să îl ridice de jos.

– Mă scuzați domnu’ doctor dar nu pot să-l las. Cred că e lucrul la care mama ține cel mai mult. Știți … a fost singură la părinți. Și-au dorit atât de mult un copil. Pe atunci nu știai dinainte dacă va fi băiat sau fată. Erau vremuri grele, chiar după război. Nu au avut bani să cumpere două rânduri de haine înainte de a se naște … dar au cumpărat, oarecum pe sub mână, acest iepuraș de pluș. Atunci jucăriile erau de lemn. A crescut cu el în brațe. Apoi totdeauna a stat la loc de cinste, în vitrina din sufragerie. Când eram mici nu ne lăsa să ne jucăm cu el ca să nu-l stricăm. După ce a fost diagnosticată cu cancer, lucrurile nu au mers bine, deși a urmat tratamentul recomandat. Abia se mai ridica din pat, iar ultimul drum pe propriile picioare a fost la vitrină. De atunci îl ține în brațe …

În urgență se lasă liniștea. Urc încet în camera de gardă. Sufletul nu simte nimic după atâtea drame pe care le-a auzit … și pe care se așteaptă să le mai audă. Un sunet strident de telefon întrerupe visarea. Fetița unor prieteni, căreia i-am promis de ziua ei un cadou.

– Doctore sper că nu ai uitat ce mi-ai promis. Am văzut la magazin un pluș maaaare și pufos. Mi-l doresc atât de muuuult. Te roooog.