V am povestit despre partea medicală a scurtei mele experiențe covidistice. Cei care navigați cu mine pe malurile Styx-ului știți că din când în când mai citesc câte o carte. Iar aceste zile de nenecesară izolare m-au oferit ocazia să citesc o carter interesantă – Excepționalii de Malcolm Gladwell în care autorul încearcă să dea explicații psiho-comportamentale pentru anumite situații de viață. Hai să va rezum cum explică el chinezării – le și frecvența crescută de avioane prăbușite în anumite culturi.

De ce vesticii nu produc chinezării

Cu toții ați auzit de chinezării … adică ceva ce necesită migdală răbdare bla bla bla. Ei bine ăștia, adică chinezii, știe toată lumea că se hrănesc cu orez. Spre deosebire de noi occidentalii care totdeauna am cultivat cereale gen grâu, orz, porumb și altele dintr-astea. Ei bine cultivarea orezului e cam nașpa. Trebuie să-l bibilești zilnic prășit, săpat, îngrășăminte și alte chestii migăloase. Dacă o zi nu-l îngrijești ți-o iau o vecinii înainte. Și sunt a naibii de mulți. Vecinii. Și unde mai pui că orezul trebuie să-l cultivi pe parcele mici, cam de suprafața unei căsuțe. Deci nu merge cu mastodonți din aia care ară tot județul în două zile. Pe scurt, mai ales că uneori sunt și 2-3 recolte pe an, trebuie să stai tot timpul cu ochii … și mâinile pe orez.

Pe când noi ăștia europenii după ce semănăm grâul ne punem la umbră. Și așteptăm să răsară. Apoi îl prășim și mai stăm o tură. Iar după ce îl recoltăm … trai neneacă până-n primăvară. Deci spre deosebire de cultura chineză a muncii neîntrerupte și migăloase, noi europenii mai mult stăm la umbră (sau la gura focului)

Avioane prabusite și stresarea șefului

Aici e invers. Știți că avioanele au pilot care e șeful, și copilotul care stă și el pe acolo și se uită. Acum vreo 30 de ani a fost o perioadă în care avioanele sud-coreene picau ca muștele de se lua lumea cu mâinile de cap. Ce naiba că doar erau din Sud Coreea nu de la zăpăciții ăia din Nord. De unde cercetări și cercetări. Concluzia: la ăștia cine e șef e șef, subalternul nu cârâie în front din respect. Dacă pilotul era obosit și nu vedea clar în față, copilotul din teama indusă de respectul exagerat ezita să îi atragă direct atenția asupra unui pericol iminent. Exemplu tipic: pilotul obosit interpretează greșit semnalele turnului de control și se îndreaptă cu viteză noaptea către un munte. Copilotul vede și începe conversația. Vorba vine conversație. Tentative timide de a atrage atenția șefului asupra catastrofei pe cale de a se produce.

-Știți nu credeți că ceea ce se vede în față nu este pista de aterizare? (era de fapt ditamai muntele)

-Oare nu ar fi bine să mai întrebăm încă o dată turnul de control? (asta după vreo două minute de tăcere superioară a pilotului)

-Se pare că suntem prea jos. N-ar fi oare mai potrivit să ne ridicăm puțin?

Continuarea … adică resturile zborului KAL 801 se vede în poza de mai jos

Spre deosebire de coreeni, la americani unde acest respect este aproape nul, dialogul decurge ceva de genul

-Băi boule nu vezi că ai ditamai muntele în față? Ești cu capul? Ia dă manșa încoace și du-te și te culcă. Am copii acasă și nu vreau să mor din cauza unui tâmpit.