Noi ăștia mai bătrâni îl știm din anii 80 ai secolului trecut. Ca autor de literatură SF. Destul de bună pentru standardele de atunci. După revoluție s-a apucat de jurnalism, dar a rămas cu ideile utopic-fanteziste care l-au consacrat. Un utopism care s-a transformat treptat într-un fel de neo-nihilism emetic. Acest este Cristian Tudor Popescu. Sau, pe scurt, CTP.

Când fruntea (aspectul) bate mintea (intelectul)

Din nefericire pentru el trăim într-o eră a imaginii. Avem imagini peste tot. Pe pereți. Pe ecrane. Pe telefoane. Iar imagine înseamnă în primul rând carismă. Fizic. Zâmbet. Conform cercetărilor din 2011 realizate de Harvard Medical School și Massachusetts General Hospital, oamenii îți evaluează competența și încrederea într-un sfert de secundă (250 de milisecunde) bazându-se exclusiv pe modul în care arăți.

Știu că unora (educați în spiritul vorbei din bătrâni care spune că nu haina îl face pe om) aceste vorbe o să le pară revoltătoare. Dacă vreți vă dau un exemplu clasic: Arnold Schwarzenegger. Self Made-man- ul clasic al sfârșitului de secol XX. O mul care aproape exclusiv prin fizic și carismă a ajuns în topul sportului, cinematografiei și politicii americane. Care fără să fie vreun filozof sau economist a ajuns să fie și este admirat și urmat de sute de milioane de oameni, inclusiv de român de-ai noștri.

Să ne uităm acum la Cristian Tudor Popescu

Ne uităm … pentru că, așa cum am spus, astăzi impresia vizuală contează prima. Această primă impresie e ridicolă și derizorie. Iar această impresie atrage o ignorare aristocratică a oricăror idei emise de numitul exemplar uman. Idei care, indiferent de valoarea lor, se decredibilizează datorită acelei prime impresii fatale.

Nu contest că omul are, poate, admiratorii lui. Există în orice societate oameni deosebiți, cu idei deosebite și care admiră oameni deosebiți (să nu uităm o personalitate politică feminină cu volum triplu față de CTP și care are un număr comparabil de susținători). Dar aceste minorități nu vor pune niciodată în mișcare istoria. Ele nu vor fi nici măcar o notă de subsol în marea carte a evoluției societății umane.

Atunci când imaginea era locală

nu universală ca acum, ceea ce conta era IDEEA. Pentru că ideea circula infinit mai repede decât imaginea celui care o formula. Cu toții ați auzit de unul din marii filosofi ai secolului XIX, Friedrich Nietzsche. Priviți-i chipul.

Aceeași privire fixă și tulbure. Același aspect neîngrijit. Nihilismul lui nu a fost mai puțin scandalos în acea vreme decât este acum neo nihilismul lui Cristian Tudor Popescu. Diferența constă în aceea că universalitatea ideilor lui a precedat cu mult popularizarea imaginii sale răvășite. Pot să afirm cu tărie că un Nietzsche prezent astăzi la un talk-show sau un podcast ar fi fost clasificat de motoarele de căutare la categoria stand-up comedy. După cum un CTP născut acum două secole ar fi fost astăzi studiat in toate colegiile de filozofie din lume.

Sunt unii care spun că anumite cercuri oculte îl sponsorizează pe Cristian Tudor Popescu pentru a tâmpi masele. Prostii. Nu văd ce ideolog ocult ar încerca să-și răspândească ideile prin acest nefericit. Pentru că orice argument al acestuia nu ar face decât să îndepărteze un om normal de o idee oricât de originală sau revoluționară ar fi aceasta.

Un gând de final despre Cristian Tudor Popescu

Cred că dacă Cristian Tudor Popescu ar fi fost un călugăr creștin care să predice Evanghelia, poporul român avea mari șanse să devină ateu …