Noapte de gardă într-un spital COVID …   Luna mai anul 2 de COVID. Liniștea de după furtună. Încet încet apar în urgență bolnavi non covid care trebuie tratați. După consultația de la ora 3:00 mă retrag în camera de gardă.

Drumul spre camera de gardă trece prin coridoarele spitalului. Pe ferestre se vede cimitirul de alături. Nou venit în urmă cu atâția ani îl întrebam mai în glumă, mai în serios pe unul din medicii seniori dacă nu se văd din când în când fantome prin cimitir. Medicul, cu figura de înțelept trecut prin ani, mă privește pe deasupra ochelarilor: tinere în cimitir sunt corpuri. Sufletele sunt în altă parte. 

Gândul revine în prezent. De câteva zile prin secțiile spitalului a apărut o problemă … Tragi-comică, depinde cum privești lucrurile: Au început să se audă zgomote … țipete disperate … plînsete … în zona roșie COVID, acum goală. Turele de noapte de pe secțiile care au tratat bolnavi COVID în ultimul an se reduc acum la niște șezători colective în care personalul stă la povești pînă dimineața … Iar tratamentul puținilor bolnavi rămași e făcut de echipe multiple asistent – infirmiere – brancardieri care merg în grup din salon în salon.

 Pe nesimțite pașii tind să se grăbească… Cheia se rotește mai repede în yala camerei de gardă iar ochii evită să privească înapoi.

 Noapte de gardă într-un spital COVID… Cimitir de suflete lângă un cimitir de trupuri.

https://wp.me/pir3D-Y1