După ce am diagnosticat personaje din istoria altora am zis: hai să vorbim și de unul de-ai noștri. La o scurtă analiză m-am luat cu mâinile de cap: Eminescu a mierlit-o la balamuc, Marin Preda a murit beat înnecat în propria vomă, Nichita avut ciroză (sigur nu de la compot) iar în istoria României Mari și a primilor ani de comunism cam toți sau împușcat unii pe alții mai ceva ca în vestul sălbatic.

Așa că până la urmă am zis să îl diagnosticăm pe Ferdinand cel Loial. Bine omul e neamț poate de aia a avut o soartă parcă ceva mai onorabilă…

În tinerețe prințul era un Făt Frumos; iată o poză de a lui în preajma logodnei cu Maria viitoarea regină a României.

S-au căsătorit, au avut pe primul copil prințul moștenitor și viitorul rege Carol II după care bomba: Ferdinand face tifos, o boală nasoală care în secolul trecut sau te omora, sau te schimonosea la față. Ferdinand nu a murit așa că uite în poza de mai jos cum arăta cuplul regal după vindecarea prințului (incă nu ajunsese rege).Parcă nu te mai miră că după Carol toate odraslele celor doi au paternitatea îndoielnică …

Cel mai bine îl descria chiar Regina Maria în memoriile sale

Era atât de palid, de urâțit, de îmbătrânit, cu chipul îndesat până la urechi și ceafa complet cheală, cu barbă, cum nu mai purtase niciodată – în sfârșit, atât de schimbat încât mă apucase disperarea

Și unde mai pui că bietul de el mai avea și urechile clăpăuge (de aia pozele lui oficiale sunt făcute din profil.)

 Așa cum era Ferdinand a fost cel Loial alegând să lupte de partea Antantei împotriva germanilor săi motiv pentru care aceștia l-au șters din arborele familiei Hohenzollern.

 Finalul nu e nici el mai bun. Au făcut un cancer la colon și a ales să se investigheze el, neamț, tocmai în Franța unde au zis că are … hemoroizi. Apoi până s-au scărpinat după ureche somitățile medicale românești a murit la 62 de ani.

 Un om profund nefericit zic eu dar care a făcut un popor fericit. Cinste lui