Il chema Jane. Lucrând atâția ani într-un mediu toxic se procopsise cu o silicoză care începea să îl macine acum după pensie. Deși încă era om tânăr făcea crize de dispnee destul de dese.

La început cînd era adus de ambulanță aștepta cuminte să îi pună asistenta masca de oxigen eventual să îi facă injecția cu miofilin.

Apoi pe măsură ce crizele deveneau mai frecvente cunoștea ceea ce trebuia făcut.

Chema ambulanța și o aștepta în fata casei lui sărăcăcioase din cartierul muncitoresc. Când ajungea în urgență iși punea singur masca, da drumul oxigenului, aștepta câteva minute să i se facă injecția și pleca acasă cu pașii lui mari și ușor săltați de multe ori înainte ca echipajul de pe ambulanță să își completeze fișa. Știam întotdeauna cînd asistenta anunța sosirea lui Jane că aveam un caz care aproape se rezolva singur …

Pînă intr-o zi cind , abia respirînd a chemat pentru ultima oară ambulanța. S-a chinuit ca de obicei să iasă în fața casuței lui de chirpici dar pînă a ajuns ambulanța a facut stop cardiac și nu s-a mai putut face nimic ….

Pe băiat îl chema la fel ca și pe tatăl său. Venit de aiurea pentru a prelua moștenirea de chirpici era însă cu totul alt om. Mărunțișul zilnic pe care îl câștiga muncind ocazional îl cheltuia pe băutură. În rarele situații când ajungea în urgență făcea scandal și de multe ori era nevoie să chemăm poliția.

Totul a durat mai puțin de 2 ani. Cineva a chemat ambulanța pentru un pacient cu o plagă înjunghiată iar ajunși în cartierul rău famat l-au găsit pe Jane junior fără suflare într-o baltă de sânge …

Stau pe bancă in părculețul cochet de lingă rîu … tocmai terminând de dictat povestea smartfone-ului.

În fața mea un tătic se joacă fericit cu copilașul de patru ani iar de pe banca de alături mămica îi privește înduioșată și plină de speranțe și vise …

Final de poveste cu titlu inspirat de un roman predecembrist

Acest trecut a fost, cândva, viitor …

https://wp.me/pir3D-Yk