ABRAHAM LINCOLN – Deși avea sindromul Marfan sau, poate, homocistinurie, a murit intoxicat cu plumb .44 Magnum

89 / 100 Punctaj SEO

Abraham Lincoln a fost cel mai mare președinte al Statelor Unite. Mult mai mare decât John F. Kennedy sau Ronald Reagan. Pe ce mă bazez când spun asta? Simplu: pe dimensiuni. Lincoln avea 1.93 metri, ăștialalți doi 1.85. Dacă se înălța puțin pe vârfuri și mai trăia 100 de ani le putea scuipa semințe în cap 😂. În poza de mai jos am încercat să redau proporțiile exacte ale celor trei.

ABRAHAM LINCOLN
ABRAHAM LINCOLN, JOHN F. KENNEDY ȘI RONALD REAGAN. NU, NU E O POZĂ DIN RAIUL PREȘEDINȚILOR AMERICANI CI E O POZĂ GENERATĂ CU AI 😁

Scurtă biografie … cam nașparlie

N-o să-ți umplu capul cu tot felul de date biografice. Dacă ești curios dar ți-e lene să citești ai aici pe Youtube una în limba română

Pe scurt Abraham Lincoln s-a născut într-o familie înstărită care a dat faliment. A apucat să facă doar un an de școală pe bune, restul doar a citi / învățat pe cont propriu. Pe la 25 de ani s-a apucat de afaceri dar a dat faliment. Normal că a intrat apoi în politică și s-a apucat de avocatură. Cam ca pe la noi, dar la ei era acum 150 de ani.

Nici în politică nu i-a mers prea bine așa că s-a retras în familie ca să-și crească copiii. Dacă crezi că a avut mai mult succes domestic te înșeli. Din patru copiii trei i-au murit înainte de a împlini 18 ani. Așa că până la urmă omul a jucat potul cel mare … ca la poker când pui totul pe o mână. A candidat la președinție. Nici măcar aici nu i-a ieșit din prima, dar la a doua încercare … BINGO. Apoi e mai simplu, război civil, victorie și la cinci zile după victoria în război – intoxicația cu plumb. Pam-Pam.

Abraham Lincoln – dosarul medical

Măi la americani cum ieși puțin din tipar devii suspect. Iar omul nostru fiind cam cu un cap peste toți normal că a trezit suspiciuni. Și cum nu e productiv să bănuiești că era urmașul unor extratereștri sau că l-au tras ai lui de membre și de urechi ca să i le lungească, s-a mers pe ipoteza că avea o boală genetică. Bine nici asta nu s-a dovedit o idee prea bună pentru că la grămada de boli genetice cel puți trei i se potriveau. Să le luam pe rând.

Sindromul Marfan

E o boală a țesutului conjunctiv. Toate sunt lungi: degete, mâini, picioare. Exact ca tipul nostru. Mai apar și probleme cardiovasculare dar probabil că pe vremea aia nu toți aveau tensiometre digitale să-și verifice tensiunea.

Neoplezie endocrină

Numele bolii e ceva mai lung: Neoplazia endocrină multiplă tip 2B (MEN2B). Pe scurt, cancere la mai multe glande endocrine, mai ales la tiroidă și suprarenale. Desigur și aici ca simptom este talia mare și membre deșirate. Acum dacă te gândești că aceste tumori apar din copilărie iar Abraham Lincoln a trăit peste 55 de ani realizezi că e puțin probabil să fi avut această boală.

Homocistinurie

Și asta merge cu aspect marfanoid – vezi articolul de aici. Tot cu boala asta ar merge și depresia de care suferea. (dar asta, adică depresia, era cel mai probabil din cauza pierderii copiilor). Ce nu mai bate cu acest diagnostic e statusul mental. Bolnavii de homocistinurie sunt cu retard mental dar ăsta avea mintea brici.

Mai ar fi alte mărunțișuri. A făcut de vreo două ori malarie – era la modă atunci. Recent s-a presupus că avea autism – e la modă acum.

Deci învingător la puncte dintre cele trei diagnostice al fi sindromul Marfan

Întoxicația cu plumb

Sânt convins că v-ați prins încă de la primele rânduri ale articolului. Abraham Lincoln a murit împușcat de un tip, actor, pe numele lui John Wilkes Booth. Un Bota american. Cum ar veni ceva gen Dumnezeu (nu) bate cu bota 😎

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la VREMEA PE MALURILE STYX-ULUI

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura

Descoperă mai multe la VREMEA PE MALURILE STYX-ULUI

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura