Parcă dintotdeauna oamenii au reacționat cu indiferență la amenințările de genul „dacă o să faci cutare lucru o s-o pățești rău de tot”. Un exemplu clasic este cel al reclamelor de pe pachetele de țigări; care se pare că nu au avut tocmai efectul scontat.
Hai să vedem ce experiment au făcut doi psihologi Leventhal și Niles; au arătat unui grup de voluntari filme despre cancerul la plămâni provocat de tutun. Celor din jumătatea A le-au arătat filme mai blânde în care un consilier explica pur și simplu ce se întâmplă, fără alte imagini; iar celei de a doua jumătăți i-au arătat adevărul crunt; cu imagini despre bolnavi în ultima fază de cancer bronșic, bolnavi scuipând sânge și alte chestii din astea; iar apoi au fost întrebați cât de hotărâți sunt să renunțe la fumat. Culmea este că tocmai cei din lotul biciuit cu cele mai dure exemple erau mai înverșunați să continue fumatul.
Concluzia
e simplă: cu cât ești mai amenințat de un lucru ai tendința de a te auto-proteja mental de această agresiune printr-o atitudine de negare ceva de genul „asta nu mi se poate întâmpla mie doar celorlalți”; chiar unii în fața unei constrângeri au tendința ca dimpotrivă să aibe un comportament contract celui recomandat.
Să facem acum o extrapolare la ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Cam toate luările de poziție despre vaccin spun în cel mai blînd caz ca e mai rău să nu te vaccinezi decît să o faci. Alții mai fioroși spun chiar că dacă nu te vaccinezi ai șanse de-nu-știu cîte ori mai mari să mori.
Desigur vaccinarea este un lucru bun pentru cine trebuie. Dar la felul cum este recomandată în mass-media avem tocmai efectul contrar. Ceea ce este și demonstrat pe date statistice; și e păcat că tocmai medici, sau majoritatea, medici, sunt cei care recurg la cea mai contraproductivă metodă de a recomanda vaccinarea, adică amenințarea. Senzația mea e că, conștient sau mai puțin conștient, acești medici chiar sabotează procesul de vaccinare.